A încercat să iasă din țară cu o copie a cărții de identitate și, pentru că i s-a spus că nu se poate, a plecat. S-a întors însă în… portbagajul mașinii pe care o conducea soțul ei. Este povestea unei maramureșence oprite de polițiștii de frontieră de la Cenad.
În seara de sâmbătă, 14 martie, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţeanul român Vasile R., în vârstă de 43 ani, aflat la volanului unui Opel înmatriculat în Germania. Acesta era însoţit de soţia lui, Mariana R., ambii având domiciliul în judeţul Maramureş. Poliţiştii de frontieră au constatat, la controlul documentelor, că femeia nu avea decât o copie a cărţii de identitate, astfel că nu i s-a permis ieșirea din țară. Ea a făcut, împreună cu soțul, cale întoarsă. Câteva ore mai târziu, bărbatul a revenit la Cenad, spunându-le polițiștilor de frontier că soția sa a rămas acasă. Poliţiştii de frontieră au controlat mașina și… surpriză! Culmea este că aceasta are document de călătorie valabil, dar nu-l avea la ea. Cei doi maramureșeni au acum dosare penale.
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…
Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…
Călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara vor fi verificați, dar și informați,…
Adversari implacabili, preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au cel puţin…
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș atrage atenția asupra faptului că arderile de…