Categories: Primăria Timişoara

Parcul Padurice se inchide! La redeschidere va avea zone grecesti, spaniole si… stanci / FOTO

Parcul Pădurice a intrat deja în lucru și, foarte probabil, de săptămâna viitoare, va fi închis în totalitate. Când va fi redeschis, spre finele anului, va avea pârâu și două lacuri, zonă romantică și rozarium, dar și aproape 2.000 de arbori plantați: arborele lui Iuda, bambuși sau cedru. Lucrările vor scoate de la bugetul local 1.28 milioane de euro.

Parcul Pădurice a intrat, în sfârșit, în reabilitare. „Este unul dintre cele mai întinse spaţii verzi pe care le are Timişoara, un parc amplasat în mijlocul unei zone foarte populate şi întotdeauna a fost foarte folosit. Vom avea mai multe zone, fiecare cu specificul său, fiecare va avea diverse amenajări florale și de spaţii verzi. Se vor planta 1.947 de noi arbori şi arbuşti şi 1.600 de plante florale”, explică primarul Nicolae Robu. Lucrarea, câștigată la licitație de Lovrintim SRL, costă 4.6 milioane de lei, fără TVA, și este programată să dureze 12 luni, însă edilul speră ca parcul să fie redeschis până la finele anului. Vor plantați arţari, platani, carpeni, arbori de mătase, fagi, arborele lui Iuda, cedri, clocotiş chinezesc, arbori de lalele, salcâmi galbeni, aluni, bambuși, pini sau rhododendron, dar și iederă, caprifoi, glicină, isop sau lavandă. Va fi realizat și un sistem de irigare a spaţiilor verzi, iar sistemul de iluminat va utiliza, în proporţie de 100%, energie solară. Vor exista, de asemenea, echipamente de fitness și două piste de biciclete BMX, de cascadorii şi viteză.

Timișorenii din zonă mai trebuie să știe că, probabil de săptămâna viitoare, parcul va fi închis în totalitate, pentru a se evita eventualele incidente. Muncitorii au început deja lucrul. „Trebuie să trasăm aleile, să le spargem mecanizat și abia apoi ne vom apuca efectiv de lucrări, în mare. Vor fi redesenate absolut toate aleile, parcul își schimbă complet înfățișarea. Vor fi alei noi, nu vor mai fi linii drepte, ci în general linii curbe. O să fie două sau chiar trei straturi, unele cu nisip stabilizat, altele cu pavaj, o să mai fie o soluție cu beton”, explică Sorin Doda, directorul firmei care a câștigat licitația. Conform acestuia, ar putea fi tăiați 12 plopi, care sunt bătrâni. „Vor fi grădini tematice, cea italiană, cea grecească, cu amfiteatru, grădină spaniolă, gradina englezească și altele. Va fi și o zonă de odihna cu WiFi, cu bănci, unde lumea va putea sta să se odihnească și va avea acces la Internet. O sa fie o zonă de lacuri, două lacuri pe care vom avea nuferi, două poduri, o stâncărie destul de mare, unde vor intra 500 de tone de piatră, un mic pârâu, care va ajunge în luciul de apă, în cele două lacuri. De acolo va fi aprovizionat și sistemul de irigare”, mai spune Doda. Parcul Lidia este situat la intersecţia străzilor Mareşal Constantin Prezan, Versului, Uranus, Aleea Sănătăţii şi Aleea Cristalului, având o suprafaţă de aproximativ 90.300 mp, din care 84.500 mp sunt ocupați de gazon şi arbori, iar 4.550 mp, de alei. Forma sa actuală datează din 1999, când au fost trasate aleile și s-a gazonat întreaga suprafață.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

8 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

10 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

11 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

12 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

12 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

12 ore ago