Categories: Primăria Timişoara

Timisorenii ar putea vedea de la vara… politisti locali cu salupa!

Polițiști locali pe scutere avem, polițiști locali pe biciclete avem, din vară s-ar putea să avem polițiști locali cu… șalupă! Acestea este unul dintre obiectivele anunțate pentru 2015 ale Poliției Locale Timișoara, care își propune să vegheze de pe apă noile trotuare și piste de biciclete de pe malul Begăi.

În vara anului 2014, Poliția Locală a cumpărat pantaloni scurți și căști și a trimis agenții la pedalat, în patrule de câte doi. Polițiștii pe biciclete s-au alăturat colegilor care se deplasau deja pe scutere. „Sunt zile în care vor fi pe stradă 25 de agenţi pe biciclete, dar şi mai mulţi, în funcţie de probleme. Când vom organiza patrulări prin cartiere, mizăm că vor fi peste 40 de biciclişti şi scutere”, spunea, la vremea respectivă, Dorel Cojan, şeful Poliţiei Locale Timişoara. De altfel, proba de mers pe bicicletă este obligatorie la concursurile de angajare la această instituție.

Din această vară însă, o condiție obligatorie ar putea fi… înotul! Nu de alta, dar Poliția Locală are planuri mari. Unul dintre obiectivele pentru 2015 este „înființarea compartimentului de patrulare navală pe Bega și dotarea cu șalupă”. Totul, „pentru prevenirea evenimentelor negative din zona canalului”. Altfel spus, polițiștii locali vor circula cu șalupa pe Bega, atât pentru a speria potențialii infractori, dar și pentru a supraveghea investițiile „în cadrul Programului de «Reabilitare a infrastructurii publice urbane a malurilor Canalului Bega»”.

Alte obiective pentru anul în curs sunt „menținerea pe raza municipiului Timișoara a unui climat de siguranță civică”, „legătura permanentă cu cetățenii”, „completarea schemei de organizare a Direcției și efectuarea demersurilor pentru înnoirea parcului auto”, „îmbunătățirea stării și practicii disciplinare”, dar și „înființarea Biroului de Monitorizare Video pentru sistemul de supraveghere și prevenire a criminalității pe raza municipiului Timișoara, prin dispeceratul central de la sediul Poliției Locale la care sunt conectate cele 94 de camere video din municipiu”.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

6 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

6 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

6 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

7 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

10 ore ago