Asfaltarea de un milion de euro din Ciarda Rosie va fi gata in 40 de zile de la o data care nu se stie! / FOTO

Opt stâlpi de electricitate care ar fi trebuit să fie mutați de mai multe luni și un termen incert pe finalizare a unor lucrări care costă aproape un milion de euro. Este vorba despre asfaltarea mai multor străzi din zona Ciarda Roșie, care ar fi trebuit terminată până în noiembrie 2014 și nu e gata nici acum.

Pe 6 februarie 2104, primăria anunța predarea amplasamentului pentru amenajarea zona str. Petuniei – str. Magnoliei. Era vorba de 1.620 metri de stradă, pentru a căror asfaltare PMT urma să plătească peste 4,3 milioane de lei către firma Bau Center Vest, patronată de omul de afaceri Georgică Cornu. Lucrările de pe străzile Magnoliei, Orhideelor, Petuniei, Toporaşilor, Dafinului, Zambilelor şi la intersecţia str. Magnoliei – Calea Buziașului ar fi trebuit finalizate pe 12 noiembrie 2014. Proprietarii celor câteva zeci de case din zonă s-au bucurat inițial când au auzit că începe asfaltarea și scapă de praf și de noroi. Bucuria a fost însă de scurtă durată, pentru că lucrările au pornit cu stângul de la bun început, cu aproximativ o lună întârziere.

Peste vară s-a lucrat și nu prea, constructorii devenind agitați abia în noiembrie, când primarul Nicolae Robu anunța că termenul inițial nu va fi prelungit cu mai mult de trei săptămâni. Între timp, zona ajunsese să arate mai rău decât înainte, pentru că fuseseră scoase dalele existente și totul se transformase, la venirea iernii, într-o imensă mlaștină. „Se desfăşoară lucrări de aşternere a stratului de balast şi piatră. Pentru lucrările din sensul giratoriu, dar şi pentru execuţia lucrărilor conform proiectului pe str. Dafinului, este necesară relocarea a opt stâlpi de electricitate, lucrare pentru care s-au făcut demersurile necesare către societatea Enel, procedura fiind în derulare. Stâlpii nu încurcă derularea lucrărilor pe celelalte străzi cuprinse în proiect”, declara, în decembrie, Alina Pintilie, purtătorul de cuvânt al PMT.

Cât durează să muți opt stâlpi? Ei bine, nu se știe. Când se va termina, în sfârșit, asfaltarea celor șase străzi? Nici asta nu se știe. Termenul este ambiguu. Conform primăriei, Enel a început, în sfârșit, mutarea stâlpilor, dar fără o dată precisă la care va termina operațiunea. „După finalizarea acestor lucrări, în termen de 40 de zile (!! – n.r.), constructorul are obligaţia de a termina lucrările de amenajări stradale, inclusiv realizarea sensului giratoriu de la intersecţia str. Magnoliei – Calea Buziaşului”, spune acum Alina Pintilie. Ce i-a împiedicat însă pe muncitori să presteze pe celelalte străzi unde stâlpii „nu încurcau derularea lucrărilor” nu poate preciza nimeni. Pentru această lucrare care ar fi trebuit terminată în nouă luni, dar nu e gata nici în 13, firma lui Georgică Cornu va primi aproape un milion de euro.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Afluenţă de cereri, în Timișoara, pentru noua Carte Electronică de Identitate

Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara informează că, până la finalul lunii noiembrie, au fost…

2 ore ago

Avize de access auto în zona Cetate, prelungite automat până la sfârșitul lunii ianuarie 2026

Primăria Timişoara anunţă că avizele de acces auto în zona Cetate vor fi prelungite automat…

2 ore ago

Pentru elaborarea noului PUG, locuitorii comunei Moşniţa Nouă sunt consultaţi prin intermediul unui chestionar

Comună aflată în continuă dezvoltare, Moşniţa Nouă are nevoie de un nou Plan Urbanistic General…

5 ore ago

Tânăr reținut pentru tâlhărie calificată în Lugoj

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Lugoj au reținut un tânăr de 25 de ani, bănuit…

9 ore ago

Iluminatul public de pe 66 de străzi din Timișoara va beneficia de modernizări de șase milioane de lei, fonduri nerambursabile

Timișoara va primi șase milioane de lei, fonduri nerambursabile, pentru îmbunătățirea iluminatului public, de la…

9 ore ago

Concluziile imobiliare ale anului 2025. Cartierul preferat al timișorenilor e Aradului, cel mai scump e în centru

Piața imobiliară timișoreană este una dintre puținele în care prețurile se păstrează încă în limita…

10 ore ago