Categories: Poli Timisoara

Barbut, Popescu si Belu-Iordache, greu de tinut la Poli

Trei dintre jucătorii de bază ai lui Poli Timişoara sunt ofertaţi de cele mai bune echipe din Liga I, printre care Steaua, Dinamo sau ASA Târgu Mureş. Pentru conducerea lui Poli va fi foarte greu să-i ţină în lot, din această vară, în condiţiile în care ofertele sunt extrem de tentante pentru jucători, mai ales din punct de vedere financiar.

Cristi Bărbuţ, Ovidiu Popescu şi Claudiu Belu-Iordache sunt jucători de bază în angrenajul gândit de Dan Alexa pentru acest sezon. Evoluţiile lor au fost bune, ceea ce a atras atenţia unor echipe mai bine cotate. Cristi Bărbuţ este pe locul doi în topul celor mai buni marcatori de la Poli în acest sezon, cu cele șase reuşite, dar şi cel mai bun pasator, acesta reuşind să-şi servească ideeal colegii din atac în cinci rânduri. Ovidiu Popescu s-a evidenţiat în acest sezon prin forţa şi siguranţa arătate la mijlocul terenului. Pariul lui Dan Alexa a atras atenţia inclusiv staff-ului primei reprezentative. Fundaşul Belu-Iordache a avut şi el evoluţii apreciate, iar experienţa jocurilor din primul eşalon şi-a pus amprenta asupra evoluţiei sale în acest sezon. Steaua Bucureşti, CSU Universitatea Craiova, ASA Târgu Mureş, Dinamo Bucureşti şi Pandurii Târgu Jiu sunt echipele interesate de cei trei jucători timişoreni. Bărbuţ se află în vizorul Stelei de mai bine de un an, dar pe fir au intrat şi cei de la Universitatea Craiova, în timp ce de Belu-Iordache se interesează Pandurii Tg. Jiu şi Dinamo Bucureşti. Ovidiu Popescu va fi disputat de Universitatea Craiova, Steaua şi Dinamo.

Share
Published by
Sabin Cara

Recent Posts

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

O oră ago

Pacientul ştia: infarctul bugetar din 2026. Nu e criză. E infarct

Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…

3 ore ago

Bookfest Timişoara îşi deschide mâine porţile. Urmează patru zile pline de evenimente culturale

Începând de mâine, 19 martie, Bookfest revine la Timișoara și, pentru patru zile, orașul se…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 18 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 18.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

15 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

18 ore ago