Categories: Primăria Timişoara

Cu salarii de opt milioane de euro, Colterm anunta ca trece pe profit

Minune economică la Timișoara: în doar un an, Colterm a ajuns de la pierderi de peste 12 milioane de lei, la profit! Consilierii locali trebuie să voteze în viitorul plen bugetul companiei de termoficare, care prevede, pentru 2015, cheltuieli mai mici decât veniturile. Salariile reprezintă aproximativ opt milioane de euro.

La începutul lui 2014, primarul Nicolae Robu se declara extrem de nemulțumit de Colterm, „oaia neagră” a municipalității din punct de vedere economic. Furnizorul de apă caldă și căldură în sistem centralizat al timișorenilor a înregistrat, în 2013, pierderi fabuloase, de nu mai puțin de 12.5 milioane de lei. Între timp, compania are director nou, iar spre finele anului trecut, Cristian Mircea anunța că societatea a trecut deja pe profit, însă nu voia să spună la ce nivel ajung așa-numitele datorii istorice. Tot în 2014, Colterm a primit, de la guvern, gura de oxigen de care avea nevoie, printr-o compensare de 68 de milioane de lei, reprezentând pierderi induse cauzate de faptul că, timp de mai mulți ani, nu au fost plătite la timp subvențiile nici de guvern și nici de municipalitate.

În aceste condiții, consilierii locali vor avea pe ordinea de zi a viitorului plen un proiect privind „aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2015 al SC Compania Locală de Termoficare Colterm SA”. „Estimarea indicatorilor cuprinşi în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 a avut în vedere (…) preţul local de producere, transport şi distribuţie şi furnizare a energiei termice de 377,88 lei/Gcal (inclusiv TVA), preţul local al energiei termice facturată populaţiei de 252,17 lei/Gcal (inclusiv TVA) şi asigurarea din bugetul local a sumelor necesare acoperirii diferenţei de preţ (…), realizarea de venituri de 170,9 milioane lei din livrarea unei cantităţi de 550.121 Gcal energie termică şi 17.974 MWh energie electrică, şi de 6,7 milioane lei din alte activităţi (vânzări de fier vechi, taxe/tarife avize, lucrări în regie proprie, venituri financiare şi altele)”, se precizează în proiect. Colterm estimează venituri totale de 177,594 milioane de lei și cheltuieli de 177,084 milioane de lei. Rezultă, așadar, un profit de 510.000 de lei, „ce va fi utilizat pentru acoperirea pierderilor contabile din anii precedent”. Mai trebuie spus că salariile vor scoate în acest an din bugetul companiei 35 de milioane de lei.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Programul de lucrări al SDM în ziua de 20 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

23 de minute ago

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

11 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

14 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

15 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

15 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

16 ore ago