Categories: Social

Nesimtire a la Enel: cu avarie pe Calea Sagului, echipa de interventie n-a ajuns nici dupa trei ore!

Locuitorii Căii Șagului au rămas, joi după-amiază, în jurul orei 16, fără curent electric. Pentru cei care au ghinionul să stea în blocuri cu mai mult de patru etaje, asta a însemnat și oprirea apei calde și reci, furnizate prin hidrofor. Unica echipă de intervenție a Enel nu a reușit să ajungă la locul avariei nici după aproape trei ore!

Timișorenii care locuiesc în Calea Șagului au avut neplăcuta surpriză, joi după-amiază, să rămână fără curent electric. În zona punctului termic de pe strada Musicescu s-a produs o avarie pe care n-a venit nimeni s-o remedieze nici la două ore și jumătate de la declanșare. În blocurile turn, lipsa energiei electrice a dus și la întreruperea apei calde și reci. Primul telefon, la dispeceratul Colterm, de unde am aflat că problema va fi remediată, dar totul depinde de Enel, ai cărei angajați încă nu ajunseseră să vadă despre ce este vorba. Convorbirea la Serviciul de relații cu clienții al furnizorului de energie electrică a fost apoi o adevărată „încântare”. Operatoarea a recunoscut, cu seninătate, că, într-adevăr, echipa de intervenție nici măcar nu s-a apropiat de locul avariei, pentru că… lucrează în altă parte! Întrebată dacă nu există decât o singură astfel de echipă – pentru că, totuși, vorbim de un oraș de mărimea Timișoarei, nu de un sat – aceasta a replicat că „da, în acest moment este doar una”. Specialiștii intervin în altă parte, la o avarie într-o zonă neprecizată și a cărei gravitate nu poate fi mărturisită la telefon unui amărât de plătitor de facturi. „Nu vă pot spune eu acum cât de gravă e cealaltă avarie. Faceți reclamație și o să primiți răspuns”, ne-a transmis angajata Enel, nu înainte de a întreba dacă am terminat ce aveam de spus.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

21 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

22 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

23 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

23 de ore ago