Categories: Timp liberUltima ora

In sfarsit, Timisoara are cu ce: Revolutie la Muzeul Satului, cu Dubioza Kolektiv si Noisia / FOTO+VIDEO

Se poate! Câteva mii de timișoreni au ales, sâmbătă seară, Muzeul Satului, unde a început, cu dreptul, prima ediție a Revolution Festival. Aceasta a însemnat șase scene, pentru ca fiecare să poată găsi exact ce-i place, sonorizare excelentă, multă bună dispoziție și un aer foarte relaxat. Dubioza Kolektiv și Noisia au fost capetele de afiș ale primei zile.

Revolution Festival, „nășit” de mult mai celebrul Exit de la Novi Sad, pare să fi prins la timișoreni. La patru ore de la deschiderea porților, se stătea la coadă la intrare, iar oamenii cumpărau încă bilete. Muzeul Satului s-a transformat total pentru acest eveniment, care s-a desfășurat pe cinci scene separate și… un ring de „silent party”. Music Guru, scena principală, este amplasată în stânga scenei muzeului, iar celelalte sunt „ascunse” cu mare artă printre casele tradiționale. Totul, în așa fel încât spectatorii să fie cât mai puțin deranjați de ce se întâmplă la scena alăturată. A fost înghesuială aproape de la început la Electric Apex, unde s-a dansat pe rupte, dar și la Extreme Music, unde fanii rock s-au simțit ca la ei acasă. Cei nehotărâți au trecut întâi pe la ringul de „silent party”, unde, pe trei canale separate, au putut să asculte piese dintre cele mai diverse, dar și să danseze, fiecare în ritmul lui, fără să-i pese ce muzică preferă cel aflat lângă el.

Pe scena mare, Music Guru, distracția a început puțin după ora 18, cu Mike Altrin, urmat de Implant pentru Refuz și Eyesburn. De la 22,30 au urmat spectaculoșii muzicieni de la Dubioza Kolektiv, trupa bosniacă, în deja tradiționalele culori galben-negru, făcând, din nou, show total. Au fost hip-hop, reggae, dub, ska, rock și folclor, bine dozate într-un amestec care a electrizat atmosfera. Toată lumea a dansat în ritmul impus de pe scenă, conformându-se „instrucțiunilor” lui Adis Zvekic. După o pauză a urmat mult așteptatul concert Noisia, olandezii trimițându-i efectiv în transă pe spectatori. Cu proiecții spectaculoase și colorate, dublate de sound-urile sofisticate care i-au făcut celebri, cei de la Noisia nu și-au dezamăgit fanii veniți în număr mare inclusiv din Serbia. Mult după miezul nopții, scena le-a revenit lui Rahmanee, Kojok și Beepo, care au încheiat prima zi „revoluționară”.

Duminică seară, porțile Muzeului Satului se vor deschide tot la ora 18. Pe scena mare urcă, de la 18:30, Methadone Skies, urmați de Partibrejkers și de Sabaton. Cu o oră înainte de miezul nopții e programat DJ Fresh, care va preda apoi scena celor de la Modestep, urmați de DJ Marky feat. Stamina MC. Programul complet pentru toate scenele îl găsiți aici. Ca să nu aveți probleme cu organizatorii, respectați regulile impuse de aceștia. Puteți intra la festival cu pălării, brichete, telefoane mobile, ochelari de soare, țigări, umbrele și pelerine de ploaie. În același timp, este interzisă intrarea cu arme albe, sticle, mâncare sau băuturi cumpărate din altă parte, pături, animale de companie, corturi, umbrele de mari dimensiuni. RATT a pus la dispoziție și o cursă gratuită. Prima plecare va fi de la Bastion, la ora 17.30, iar ultima plecare, de la Muzeul Satului, la ora 5. În perioadele 17.30 – 20, 21 – 2 și 3 – 5, autobuzele 46 vor circula la interval de 30 de minute. Între orele 20 și 21, respectiv 2 – 3, frecvența liniei 46 va fi de 15 minute.

Invalid Displayed Gallery

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Consilierul personal al preşedintelui CJ Timiş jubilează: Progresimul s-a prăbuşit în România. Ultimele redute, Bucureşti şi Timişoara

Nicolae Robu, consilierul preşedintelui CJ Timiş, Alfred Simonis, anunţă prohodul progresismului la nivel mondial, dar…

17 ore ago

Compania de Drumuri poate semna contractul de execuție a Centurii Vest Timișoara cu turcii de la Nurol

Punct final în disputa pe contractul de realizare a Centurii Vest Timișoara, ultima porțiune nefinalizată…

18 ore ago

Diferență de viziune. Unele primării din țară au redus taxele și impozitele locale

Viața administrativă a Timișoarei de sfârșit a anului 2024 a fost marcată de disputa pe…

18 ore ago

Gata cu vacanţa de Sărbători! Elevii se întorc în bănci de miercuri

Elevii se întoarc la cursuri miercuri, 8 ianuarie, după vacanţa dedicată sărbătorilor, dar vestea bună…

18 ore ago

Leapșa din PSD

Cu un ton foarte grav, cei mai mulți politicieni preumblați pe la putere în slujba…

19 ore ago

Sfântul Ioan Botezătorul, ultima zi a sărbătorilor de iarnă

În fiecare an, pe 7 ianuarie, credincioşii îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan Botezătorul, una dintre…

22 de ore ago