Categories: Social

Pogorarea Sfantului Duh, Duminica Rusaliilor

Duminica Rusaliilor – sau Pogorârea Sfântului Duh – este o sărbătoare care se ține întotdeauna la 50 de zile după Paști. Ea celebrează ziua în care Duhul Sfânt s-a pogorât asupra Sfinților Apostoli, dându-le darurile spirituale necesare propovăduirii Evangheliei.

După Pogorârea Sfântului Duh, Apostolii au primit puterea de a grăi în limbi necunoscute de ei până atunci. Chiar în acea zi, ei s-au făcut înțeleși de toți iudeii veniti la Ierusalim din tot Orientul. Pelerinii nu au putut să-și explice cum de puteau predica în graiuri diferite, unul dintre ei acuzându-i chiar pe Apostoli că ar fi „plini de must”, adică beți. Atunci Sfântul Petru a luat cuvântul pentru a-i apăra pe Apostoli de o asemenea învinuire, dar și pentru a vorbi mulțimilor despre Hristos. El le-a descoperit că se împlinise profeția lui Ioil: „Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul”. În urma cuvântării lui Petru, 3.000 de persoane au primit botezul. Din punct de vedere bisericesc, această sărbătoare este considerată ziua de naștere a Bisericii creștine. Potrivit scrierilor Noului Testament, acest eveniment a avut loc la 50 de zile de la Învierea lui Isus din Nazaret. De aceea, sărbătorii i se mai spune Cincizecime.

În mitologia românească, Rusaliile sunt cunoscute sub nume diferite: iele, zâne, șoimane, milostive, doamne etc. Ele sunt respectate, dar nu îndrăgite, pentru că în popor se spune că aduc tot felul de boli. Rusaliile umblă îmbrăcate în alb, dansează, iar locurile unde au jucat rămân arse și neroditoare.

Oamenii își împodobesc casele și gospodăriile cu ramuri de tei, plop sau stejar. E momentul în care se sfințesc ramuri de tei sau soc, care sunt folosite apoi ca leacuri tot restul anului. Se crede că teiul ferește gospodăriile de grindină și de duhurile rele. În această zi se prepară unsori cu care se vor unge ugerele vacilor pentru a spori laptele, iar femeile fac descântece împotriva ielelor. Se ung, de asemenea, ușile cu usturoi, pentru că, așa, casa va fi păzită de rele și ghinion tot restul anului. Pentru a se feri de Rusalii, oamenii trebuie să poarte asupra lor frunze de pelin, iar dacă le întâlnesc, să nu le vorbească. Fiind zâne ale apelor, de ziua lor e bine să nu te scalzi, căci te paște înecul.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Dumbrăvița Generation Cup, prima ediție a unui turneu de fotbal de elită pentru copii. Invitați de seamă

Asociația Academia de Fotbal Dumbrăvița anunță cu entuziasm organizarea primei ediții a Dumbrăvița GENERATION CUP.…

4 minute ago

Autodetonare. Când Alin Popoviciu admite irelevanţa PNL Timiş

“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău şi anume să candidăm singuri în 2028”.…

3 ore ago

Arta imersivă revine în Iulius Town: MINA deschide pe 3 aprilie un spațiu permanent dedicat experiențelor cultural digitale

Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…

3 ore ago

Astăzi are loc echinocțiul de primăvară, ziua este egală cu noaptea

Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 20 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

15 ore ago