Săptămână începută tragic în Calea Șagului, unde au fost înălțate, în ultima vreme, schele pentru anveloparea mai multor blocuri. Un muncitor a căzut de la etajul zece și a murit pe loc.
În Calea Șagului au fost montate, în ultimele două săptămâni, schele pe mai multe blocuri de zece etaje, intrate în programele de anvelopare pe bani europeni. Luni, la unul dintre aceste blocuri a avut loc un accident tragic. Unul dintre muncitori, aflat pe schelă, în zona etajului al zecelea, s-a prăbușit în gol. Omul s-a zdrobit de asfalt și a murit pe loc. La fata incidentului au ajuns atât polițiștii, cât și inspectorii ITM. Va urma o anchetă, în urma căreia se va stabili dacă au fost respectate normele de protecția muncii.
Da, caraghioasă rău paralela dintre George Simion „atlantistul” înafara țării, plângând pe umărul american că…
Începând de astăzi, timp de patru zile, până duminică 22 martie, la Cinema Studio se…
Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…
O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…
Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…