Caniculă și furtuni. Asta ne așteaptă până marți seară! Meteorologii au emis duminică o nouă informare care vizează canicula, disconfortul termic şi instabilitatea atmosferică accentuată. Aceasta a intrat în vigoare deja și va afecta întreaga țară.
Conform meteorologilor, vremea este călduroasă în toată ţara, local caniculară în zonele de câmpie. Luni, 15 iunie, canicula va persista în Câmpia Română, Podişul Moldovei şi partea continentală a Dobrogei, unde se vor înregistra temperaturi maxime în jurul a 35 de grade, izolat chiar 37 de grade în Lunca Dunării. De asemenea, indicele de disconfort termic (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În vestul țării, de luni, valorile termice vor fi în scădere și doar în sudul Banatului vremea mai rămâne călduroasă. Din seara zilei de duminică, 14 iunie, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, începând din Crișana, și se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de vânt care pot avea și aspect de vijelie. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de precipitații vor depăsi local 20-25 l/mp și izolat 30-40 l/mp în zonele de deal și munte. Pe arii restrânse va cădea grindină. Avertizarea meteorologilor este valabilă până marți, 16 iunie, la ora 23.
“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…
SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…
Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…
Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…