Va place Robu?

Zilele trecute s-au împlinit trei ani de la alegerea lui Nicolae Robu în funcția de primar al Timișoarei. Așadar, s-au scurs trei sferturi din acest mandat, pornit cu multe promisiuni și la fel de multe așteptări. Motivând că și-a început mandatul pe 26 iunie 2012, Robu a promis că va face doar atunci un bilanț al activității sale. Cel mai probabilm va fi unul triumfător, plin de megarealizări și fără nici cel mai mic eșec. De altfel, zilnic putem vedea pe panouri instalate în puncte strategice ale orașului câte fire de iarbă a plantat, câte trotuare a reparat, la câte autobuze s-au schimbat bujiile etc. Dacă mai este opoziție în Timișoara, ar trebui să vină cu un contra-bilanț, care să demonstreze că Robu nu a făcut nimic. Ba chiar a distrus.

Personaj controversat și ieșit clar din tiparele unui lider politic sau administrativ, Robu este privit și din zona non-politică într-o manieră maniheistă, discuțiile în ceea ce îl privește fiind pline de patos. Opozanții văd în Robu arhietipul odiosului, pus să distrugă mândrețe de oraș. De cealaltă parte, simpatizanții îl idolatrizează, cel puțin pe față, indiferent ce ar face. Nu există cale de mijloc. Robu este însă un om ca mulți alții, cu bune și rele, indiferent de ce ar crede cele două grupări. De cele mai multe ori, e judecat după comportament, nu după activitate. Or, evaluarea unui primar nu se face după numărul de prieteni pe care-i are pe Facebook. (Culmea, la PNL Timiș, acesta este un criteriu privind performanța politică.) Nu contează nici dacă are părul lung sau scurt, cărare pe mijloc sau pe dreapta, vopsit sau nevopsit.

Nu contează nici măcar faptul că a compus câteva melodii, cântă la chitară sau joacă fotbal, lăudându-se cu golurile pe care le dă în fața unor apărări care se dau la o parte. Oricât ne-ar plăcea, nu contează nici relația pe care o are cu presa, la început mai contondentă, ulterior mai împăciuitoare. Unii confrați se înșală dacă au impresia că timișorenilor le pasă cât și negru sub unghie că edilul s-a rățoit la un ziarist sau că și-a făcut sondaj pe Facebook, ca să afle de la „prieteni” cine controlează una sau alta dintre instituțiile media. Și – hai să fim serioși! – nici măcar unele derapaje narcisiste nu contează pentru evaluarea activității unui primar. E drept, unele de mai sus contează în evaluarea politicianului Robu, dar în nici un caz pentru administratorul Robu.

Ce contează atunci? Evident, ce a făcut în Timișoara. Eventual, cât a realizat din promisiunile cu care a venit în campania electorală din urmă cu trei ani. Avocații lui vor spune că acele promisiuni sunt electorale, adică pentru fraieri, și nu te poți lua după ele. Dar, odată și odată, poate ar trebui sancționați mai drastic politicienii pentru astfel de promisiuni, care n-au nicio legătură cu realitatea. Or, Robu a făcut câteva promisiuni clar fantasmagorice, pe care un om normal la cap nu avea cum să le creadă. Exemple? Stadion de 45.000 de locuri, sală polivalentă de 15.000 de locuri, metrou etc. Pot să amintesc aici doar faptul că nu s-a putut termina nici măcar o sală de 2.000 de locuri, la mai bine de un an de când trebuia finalizată.

Apoi au fost promisiuni de care Timișoara are cu adevărat nevoie, dar despre care nu prea am auzit nimic în ultimul timp. Ca de exemplu, unul sau două poduri peste Bega, pasaje subterane, lărgire de pasaje. Alte lucrări trenează la infinit, cu toate că ar fi trebuit finalizate de mult timp. A fost așa Pasajul Michelangelo (bine că s-a terminat!), avem reabilitarea străzii Musicescu, străzile din Ciarda Roșie etc. De multe ori, e vorba de firme despre care se știa de la început că nu au cum să termine lucrarea la termen. Mai amintesc aici și de reabilitarea tramvaielor, primul trebuid să fie gata de Crăciunul care a trecut. Dar când în primărie menții o „relicvă” stranie din administrația Ciuhandu precum Culiță Chiș într-o poziție extrem de importantă nici nu are cum fie altcumva.

Pe de altă parte, trebuie recunoscut faptul că, după o lungă stagnare, Timișoara a devenit mai vie, mai colorată. Robu a preluat o Timișoară prăfuită, blazată și băltită, trasformând-o într-una a șantierelor. S-au refăcut destule străzi, s-au anvelopat blocuri, s-a mai făcut ici și colo câte ceva. Sigur că e mult deranj în oraș, sunt mulți nervi atât printre șoferi, cât și printre pietoni. Sigur că ne-am dori cu toții mult mai multe. Dar nici nu putem să spunem c-au fost numai promisiuni și nimic concret. Problema lui Robu nu e că n-a făcut nimic, ci aceea că a promis prea mult, bazându-se pe cine știe ce povești. Sau pe Culiță Chiș și alți oameni preluați de la Ciuhandu, unii adevărate frâne în primărie. De multe ori, pare că Robu fuge singur, fiind lăsat în ofsaid chiar de propriii colaboratori. Și ar mai fi un lucru de cântărit atunci când se apropie alegerile. Fie că vă place sau nu vă place Robu. Și anume, dacă vezi pe undeva (la PSD, de exemplu) unul despre care ești convins că ar putea face mai multe. Mă refer pentru oraș, nu pentru partid sau pe persoană fizică, că din ăștia sunt destui. Mai ales la PSD…