Skatepark-ul Timișoarei a avansat vertiginos, de la un platou cu asfalt prost, la un groapă plină de nisip. Lucrarea începută la sfârșit de aprilie ar trebui să fie gata în trei luni, dar, practic, ea nici n-a început. Firma executantă, aceeași care a oprit lucrările la Liceul Lenau, e suspectată că pune bețe în roate proiectului. Situația trebuie deblocată de viceprimarul Traian Stoia…
Amplasamentul pentru skatepark-ul de 1,7 milioane de lei al Primăriei Timișoara a fost predat constructorului, firma mehedințeană Kasdum-GF, la finele lunii aprilie. „Tinerii Timișoarei așteaptă un asemenea parc (…) dar a fost nevoie de timp până când s-a întocmit studiul de fezabilitate, până s-a făcut proiectul tehnic, până când s-au parcurs etapele de licitare. Banii provin de la bugetul local, iar termenul de execuție este unul scurt, de trei luni”, declara, la vremea respectivă, primarul Nicolae Robu. Lucrarea a pornit de la bun început cu unele semne de întrebare, în condițiile în care executantul, aflat la cea de-a treia licitație câștigată la PMT, oprise de mai multe săptămâni șantierul de reabilitare de la Liceul Lenau, invocând grave erori în proiect. „Proiectul este în regulă și termenul este foarte scurt, de numai trei luni… sunt componentele turnate, aduse gata, doar se montează la fața locului. Amenajările constau în betonat, rigola de scurgere a apei pluviale și panoul de informare. E cam ca la puzzle”, încercau să dea asigurări reprezentanții Direcției de Mediu a PMT.
Aproape două luni mai târziu, lucrurile au rămas încremenite în… proiect. Suprafața de 1.500 metri pătrați a vechiului skatepark a fost decopertată și părăsită. În zonă nu e nici urmă de muncitor sau de organizare de șantier, nici măcar panoul obligatoriu de semnalizare pentru o astfel de lucrare nu este montat. Primarul Nicolae Robu admite că situația este de neînțeles. „Firma Kasdum ne pune probleme peste tot unde are lucrări, invocă mereu scăpări în proiecte. Nu am întâlnit niciun proiect impecabil, în absolut toate proiectele sunt scăpări, numai că în momentul în care o firmă vine la licitație cunoaște și proiectul, vede acele scăpări și trebuie să aprecieze dacă e în stare să implementeze proiectul cu scăpări cu tot (…) Din păcate, Kasdum s-a așezat pe o poziție războinică în relația cu proiectanții, în relația cu primăria și ne va obliga să recurgem la instanțele judiciare pentru a cere daune”, spune edilul.
Până să se ajungă în instanță, primarul i-a dat sarcină de serviciu viceprimarului Traian Stoia să se ocupe de acest proiect. „Are cunoaștere în domeniu din activitatea sa privată și atunci am consierat că este potrivit”, explică Robu. Traian Stoia consideră că situația e scăpată de sub control și că prețul la care a fost adjudecată lucrarea este prea mare. „E vorba de bani. Trebuie să știu la ce preț vrea să-l facă primăria și după aceea le voi spune prețul real. Știu cum se face un astfel de skatepark, pentru că am mai făcut. Inclusiv elementele cu care va fi mobilat sunt prefabricate, aduse din Franța, cu garanție cu tot… Prețul ar trebui să depășească doar cu puțin un milion de lei”, spune social-democratul. Conform acestuia, din momentul în care lucrările vor începe efectiv, n-ar trebui să dureze mai mult de două luni până la terminarea lor. Stoia nu a putut preciza însă ce va face, spunând că încă studiază dosarul pe baza căruia s-a câștigat licitația. Până atunci, în Parcul Central a apărut o nouă sursă consistentă de praf…
Invalid Displayed Gallery
Pe 64 de străzi și bulevarde din Timișoara va avea loc modernizarea sistemului de iluminat…
În comuna Moşniţa Nouă vor fi ridicate cinci staţii pentru reîncărcarea autovehiculelor electrice, printr-o finanţare…
Sala Teatrului Național Timișoara a găzduit, marți seara, ediția a zecea a Galei Premiilor UVT.…
Finalizarea proiectului prin care Timișoara a primit 44 de autobuze electrice pentru transportul în comun…
Colaborare de succces. Parteneriatul dintre Universitatea Politehnica Timișoara și sediile Continental din Timișoara a fost…
Consilierii locali timișoreni au primit la vot, la ședința de plen extraordinară de marți un…