Susținătorii lui Mircea Diaconu vor avea ocazia să-l întâlnească pe europarlamentar la începutul săptămânii viitoare. Membru al noului partid ALDE, Diaconu se va afla la Timișoara pentru o scurtă vizită, care face parte din „ocolul României” pe care l-a început în 2014.
Europarlamentarul Mircea Diaconu a decis că a venit momentul să se revadă cu prietenii și susținătorii din România. Astfel, după o pauză de aproape un an, timp în care s-a ocupat de problemele de la Parlamentul European, Diaconu a decis să se întoarcă la volanul autoturismului său ARO-10 și să dea o fugă până la Timișoara. Simpatizanții din orașul de pe Bega se vor putea întâlni cu europarlamentarul luni, 29 iunie, în Piața Operei, de la ora 12. La eveniment sunt invitați toți cei care l-au sprijinit pe fostul liberal în perioada campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare și care l-au ajutat să obțină numărul de semnături necesare pentru a candida. Întâlnirea va avea loc într-un cadru lejer, la cafea, iar doritorii vor putea să stea de vorbă cu Diaconu și să-i pună întrebări despre probleme care-i frământă. Vizita la Timișoara face parte din „ocolul României” pe care Mircea Diaconu l-a început în mai 2014. Atunci, în 22 de zile, acesta a parcurs 5.394 km pentru a se întâlni cu simpatizanții din 60 de orașe. Diaconu este vicepreședinte al Comisiei pentru Cultură și Educație din Parlamentul European și membru în biroul de conducere al ALDE, noul partid format după fuziunea PLR cu PC.
Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…
SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…
Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…