Interdicţia de a legitima jucători extracomunitari pentru o perioadă de un an i-a determinat pe cei din conducerea lui Poli să schimbe politica de transferuri. Primul transfer ratat a fost cel al fundaşului bosniac Gordan Bunoza. În aceste condiţii, timişorenii s-au reorientat pe piaţa internă pentru întărirea defensivei cu doi fundaşi experimentaţi.
Chiar dacă fundaşul stânga George Neagu a semnat prelungirea contractului cu Poli, Dan Alexa mai doreşte un om pe acest post. Este vorba despre Adrian Sălăgean (foto), fost campion cu Oţelul Galaţi. Acesta are 32 de ani şi a evoluat în ultima perioadă pentru FC Vaslui sau ASA Târgu Mureş, dar returul sezonului trecut l-a petrecut în eşalonul secund, la Olimpia Satu Mare. Sălăgean a mai cochetat cu ideea de a veni la Poli şi iarna trecută, când a fost dorit de acelaşi Dan Alexa. Marius Constantin este al doilea fundaş dorit de Alexa la Poli. În vârstă de 31 de ani, Marius Constantin a fost la un pas de câştigarea campionatului cu ASA Târgu Mureş. Crescut de FC Braşov, Marius Constantin a fost, ani la rând, unul dintre liderii celor de la Rapid Bucureşti. (sursa foto: fcotelulgalati.info)
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…