Categories: Politicieni

Samartinean, atac la CNADNR: Unul din sase angajati este sef!

Deputatul PNL Cornel Sămărtinean susține că, deși are bani din belșug, CNADNR nu prea justifică modul în care funcționează. Parlamentarul liberal spune că, din 2008 până acum, CNADNR ar fi avut fondurile necesare pentru a realiza cel puțin 2.000 de km de autostradă.

CNADNR SA s-a întors în subordinea Ministerului Transporturilor în decembrie 2014, în urma unei ordonanțe de urgență. „CNADNR are prevăzut conform declarațiilor conducerii, în anul 2015 un buget de 6,11 miliarde lei, în creştere cu 31% față de 2014. Având pentru anul în curs un profit brut de 215,555 milioane de lei, alocaţiile de la buget pentru investiţii se ridică la 5,852 miliarde lei, din care 398,923 milioane de lei reprezintă alocaţii aferente plăţii angajamentelor din anii anteriori”, a transmis Cornel Sămărtinean. Deputatul de Timiș susține că această companie este, de fapt, un nucleu de „șefi”, pentru că unul din șase angajați ocupă o funcție de conducere. De asemenea, Sămărtinean este de părere că niciun ministru nu a încercat să reorganizeze compania, considerată „un eșec instituțional”. Din 2008 până în prezent, bugetul companiei ar fi fost suficient pentru construirea a aproximativ 2.000 de km de autostrăzi. Totuși, în momentul de față România nu are decât 700 de km de autostradă. Mai mult, doar 420 au fost dați în folosință din 2008 și până în prezent.

Sămărtinean s-a arătat nemulțumit și de faptul că CNADNR are mii de angajați, dar atunci când trebuie astupată o groapă trebuie făcută licitație: „CNADNR funcţionează ca un «stat în stat»: este şi companie de investiţii, dar organizează şi licitaţiile, face recepţia lucrărilor şi le preia ulterior în exploatare. Deşi are 6.000 de angajaţi, CNADNR SA trebuie să facă licitaţie publică şi să aleagă un proiectant şi un constructor privat pentru orice groapă care apare pe autostrăzile şi drumurile naţionale din România. Lipsa de transparență în cheltuirea banului public în cazul CNADNR SA este evidentă, având în vedere faptul că nici până în prezent nu au fost publicate rapoarte trimestriale sau semestriale publice, prin care să se comunice care au fost proiectele către care sunt direcționate sumele de bani și nici nu este publicat oficial un plan de management pentru anul 2015”, a concluzionat Sămărtinean.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Electroruga Buzad lansează artileria grea: valul 2 aduce nume internaționale din techno și drum & bass

Și va fi spectacol! Electroruga Buzad ridică miza pentru ediția din 29–31 mai 2026 și…

45 de minute ago

Program de screening pentru depistarea hepatitei C la Spitalul Clinic CF Timișoara. Pacienții pot beneficia de testare si tratamente gratuite

Hepatita C este o infecție virală cauzată de virusul hepatitic C. În lipsa unui diagnostic…

O oră ago

Pe șantierul autostrăzii Margina – Holdea sunt 800 de muncitori și 200 de utilaje/Foto

La Tunelul A1, în lungime de 415 metri pe un sens și 367,5 metri pe…

2 ore ago

Enigma USR și a domnului Salvador

Să mai zică cineva că toate partidele sunt la fel! Că toate fură, toate mint…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 26 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 26.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

Ovidiu Cuc este noul director al CS Timişul Şag

Începând de marţi, 24 februarie, fostul fotbalist al lui Poli Timişoara Ovidiu Cuc este noul…

18 ore ago