Categories: Timp liberUltima ora

Miller, calypso si luna plina, in prima seara de la JazzTM

A fost cu noroc în prima seară a ediției din acest an a JazzTM: o vreme perfectă pentru stat pe afară și ascultat muzică bună, dar și un line-up care a prins la public. Au fost Brum, Aufgang și strălucitorul Marcus Miller și e doar începutul.

A treia ediție a JazzTM a început, vineri seară, la ora 8 punct, cu trupa timișoreană Brum. Cătă Vastagu (chitară, instrumente electronice), Radu Pieloiu (tobe) şi Anghel Mailat (bass) au deschis festivalul cu soundurile lor interesante, aspre și, totodată, deosebit de prietenoase. Cele patru piese prezentate au prins la public și, cu siguranță, Brum s-a ales cu noi fani după acest eveniment. Spre deosebire de edițiile precedente, numărul spectatorilor a fost vizibil mai mare încă de la start. La asta a contribuit categoric decizia de a renunța la împrejmuirea cu garduri și la taxarea celor care voiau locuri pe scaune. Pe platoul din fața Operei au fost așezate 1.100 de scaune, lăsate la liber, pe principiul „primul venit, primul servit”.

Al doilea nume al primei seri a fost Aufgang, un duo franco-libanezo cunoscut pentru sound-ul său care îmbină minunat jazz-ul, muzica electronică sau cea clasică. Pianul lui Rami Khalifé și tobele lui Aymerich Westrich au smuls ropote de aplauze din partea publicului din ce în ce mai numeros, odată cu lăsarea întunericului. Khalifé cântă fără să stea pe scaun, iar Westrich se mută de la tobe la clape fără nici cea mai mică problemă. Muzica Aufgang e greu de clasificat, dar a fost aproape pe placul tuturor, indiferent de vârstă sau preferințe. Finalul i-a aparținut genialului Marcus Miller, care a reușit să țină în priză câteva mii de oameni până mult după miezul nopții. Muzica acestuia amintește de soare fierbinte și de plaje nesfârșite, de povești nescrise, dar purtate pentru veșnicie în sufletele celor care o ascultă. Alături de muzicieni de primă clasă, Miller a cântat aproape două ore care au trecut pe nesimțite pentru toată lumea. Ritmurile calypso ale ultimei sale piese au ridicat efectiv publicul în picioare, de la oficialități la copii, și toți au dansat exact așa cum au simțit. A urmat un bis în aceeași notă și prima seară a JazzTM s-a încheiat aproape magic, mult după miezul nopții.

„Cred că prima seară a JazzTM a fost un succes, și din punct de vedere al muzicii, dar și din punct de vedere al numărului important de timișoreni și nu numai care au ales să-și petreacă alături de noi această vineri seară, în prezența unor artiști tineri, în afirmare, dar și în prezența unei legende a jazzului mondial, Marcus Miller, căruia nici nu mai știm să-i numărăm premiile Grammy”, spune viceprimarul Dan Diaconu. Ce urmează? „Două zile în care așteptăm ca participarea să fie și mai mare. Urmăm același tipar pe care l-am avut și în anii trecuți, începem cu o trupă românească, apoi a doua trupă va fi una interesantă și cu multe fuziuni, iar în final, avem, sâmbătă, Liv Warfield & NPG Hornz, proiectul lui Prince, unul dintre recitalurile cele mai așteptate și extrem de dinamice, iar duminică încheiem cu Dianne Reeves, deținătoarea a patru premii Grammy, dintre care unul câștigat chiar anul acesta, pentru albumul pe care îl prezintă la Timișoara. Mai mult de atât e foarte greu de adus din punct de vedere al jazzului”, explică același Diaconu. JazzTM a fost finanțat cu 500.000 de lei, bani de la bugetul local.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

3 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

4 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

5 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

5 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

9 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

9 ore ago