Robu e tot optimist: Obiectivul lui Poli ramane unul dintre primele sase locuri

În pofida rezultatelor slabe și a jocului neconvingător din primele două etape, primarul Nicolae Robu susține că, în continuare, obiectivul echipei rămâne calificarea în play-off. Robu își motivează poziția prin faptul că, în primele două partide, Poli a jucat bine, dar a fost furată de arbitri.

Primarul Nicolae Robu rămâne un optimist incurabil în privința parcursului pe care îl va avea ACS Poli în acest campionat. Asta, deși Poli este singura echipă din campionat cu zero puncte, nereușind să înscrie niciun gol în primele două meciuri. Prezent în platourile TVR Timișoara, la emisiunea „În prelungiri”, el a spus că nu s-a renunțat la obiectivul fixat, adică locurile I-VI, ceea ce înseamnă calificarea în play-off. „Nu am renunțat la obiectiv. Încă avem motive bune să credem că putem să atingem obiectivul propus, locurile I-VI, și calificarea în play-off”, a afirmat „patronul” neoficial al lui ACS Poli. El și-a motivat răspunsul afirmând că în primele două meciuri pierdute, o bună parte din vină au avut-o arbitrii. „În primul meci am jucat foarte bine în prima repriză, am fost peste adversari, în condițiile în care Pandurii este o echipă foarte bună în meciurile din deplasare. În repriza a doua a venit eliminarea nemeritată, mult prea ușoară, a lui Cânu și golul din aceeași fază. La Cluj s-a văzut, a fost o viciere clară de rezultat”, a spus Robu. În plus, el așteaptă o integrare mai bună în joc a jucătorilor nou veniți. Robu a este mulțumit de transferurile realizate în această perioadă, fiind convins că Poli va fi una din revelațiile campionatului. În altă ordine de idei, Robu a afirmat că nu susține poziția președintelui clubului, Liviu Anton, care afirmase că Senatul Politehnicii va decide ca ASU Poli să devină echipa satelit a lui ACS Poli. Robu a spus că un astfel de lucru nu se poate face cu forța, ci numai în condițiile în care și susținătorii lui ASU Poli vor dori acest lucru.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

9 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

11 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

12 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

13 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

13 ore ago