Baile Turcesti din Piata Libertatii nu raman la vedere! Cand vor fi bani, vor putea fi expuse

E oficial: Băile Turcești din Piața Libertății vor fi îngropate din nou și marcate doar în pavaj! Ele vor fi acoperite, printr-o soluţie de protejare in situ reversibilă, care va permite, cândva, expunerea lor integrală. Acum nu sunt bani pentru așa ceva.

În februarie, Primăria Timișoara a scos la licitație „servicii de specialitate, în vederea punerii în valoare a vestigiilor arheologice descoperite în perioada implementării proiectului «Reabilitarea spațiilor publice din Centrul Istoric al Municipiului Timișoara»”. Acestea prevedea „reabilitare, conservare, restaurare și amenajări adiacente informațional-culturale”, la o valoare estimată de 11,3 milioane de lei, fără TVA. În afară de proiect, lucrările propriu-zise constau în restaurarea, consolidarea și protejarea in situ a vestigiilor descoperite în zona Cetate. În luna iunie, primarul Nicolae Robu a anunțat că există un câștigător al licitației, asocierea SC Corint SRL – SC General Game SRL, societăți cu sediul în Sântimbru, județul Alba. Lucrarea a fost adjudecată la prețul de 6.9 milioane de lei, fără TVA, la un termen de execuție de opt luni: două luni pentru proiectare și șase luni pentru punerea în practică.

Momentan există o singură soluție acceptată de specialiștii din Ministerul Culturii: cea pentru Băile Turcești, descoperite în Piața Libertății. „Iniţial, în Piaţa Libertăţii, pe o suprafaţă de cca 300 mp au fost descoperite ruinele Băilor Turceşti. În contextul acestei descoperiri, în urma discuţiilor purtate între arheologul prof. univ. dr. Dorel Micle şi arhitectul Radu Mihăilescu, s-a convenit păstrarea in situ, într-o suprafaţă decopertată, denivelată faţă de pavajul general al pieţei, a vestigiilor (…) În urma săpăturilor ulterioare s-a constatat însă că suprafaţa Băilor Turceşti este mult mai mare (…) Totodată, în apropierea Băilor Turceşti, în partea nordică a pieţei, înspre liniile de tramvai au fost găsite vestigiile Hambarului Mare, precum şi resturile unor porţiuni de străzi. Au mai fost descoperite postamentul Monumentului Fidelităţii, canalul austriac şi o fântână austriacă”, explică reprezentanții primăriei.

Pentru protejarea acestor vestigii, arheologii au propus, inițial, mai multe variante: conservarea in situ, protejarea cu nisip şi punerea în valoare prin marcaje în pavajul Pieţei Libertăţii a vestigiilor clădirilor Hambarului Mare, postamentului Monumentului Fidelităţii şi Băilor Turceşti; conservarea in situ, protejarea prin acoperire cu folie de nylon şi nisip și marcarea în pavaj a traseului traiectului Canalului Austriac; reabilitarea și expunerea descoperită a Fântânii Austriece în Piaţa Libertăţii; conservarea in situ, respectiv punerea în valoare prin coborârea nivelului pieţei şi expunerea liberă a circa 300 mp din suprafața totală a vestigiilor Băilor Turceşti. Teoretic sună bine. Practic însă, susțin specialiștii consultați de primărie, atât expunerea liberă a vestigiilor, cât și acoperirea cu sticlă ar implica lucrări de construcţie care ar distruge parţial băile turceşti.

În plus, este vorba și despre costurile unor astfel de operațiuni, considerate mult prea mari pentru posibilitățile actuale. În aceste condiții, proiectantul a propus două variante de punere în valoare a vestigiilor. Prima dintre ele presupune „conservarea in situ, protejarea prin acoperire cu folie şi nisip şi punerea în valoare prin marcaj în pavaj, prin plăcuţe informative şi amplasarea unei machete din bronz cu reconstituirea istorică, volumetrică, a clădirii Băilor Turceşti”, iar cea de-a doua se referă „la conservarea in situ, dar prin scufundarea nivelului de călcare al pavajului şi prezentarea liberă a unei porţiuni din vestigiile Băile Turceşti”. Secţiunea Tehnică de Arhitectură şi Inginerie a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice a aprobat, la finele lunii iulie, prima variantă. „A fost preferată aceasta, tocmai pentru a asigura păstrarea integrală și nealterată a vestigiilor Băilor Turceşti. Este vorba despre o soluţie reversibilă de protejare in situ. Aceasta va permite o eventuală punere în valoare complexă, integrală şi descoperită, în momentul în care vor exista resurse financiare”, transmit reprezentanții PMT. Practic, Băile Turcești vor fi „îngropate” sub pavaj, locul în care se află acestea urmând să fie marcat la suprafață, în așteptarea unor… vremuri mai bune. Soluțiile pentru conservarea celorlalte vestigii scoase la lumină în zona Cetate urmează să fie anunțate.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

SCM Poli, egalată în ultima secundă!

Timișoara și Baia Mare au oferit un nou thriller în Liga Zimbrilor la handbal masculin.…

30 de minute ago

Primăria intenţionează să achiziţioneze un imobil istoric reabilitat din zona Iosefin

Municipiul Timișoara intenționează să își exercite dreptul de preemțiune și să cumpere o clădire istorică…

2 ore ago

S-a făcut dreptate! România a câștigat la „masa verde” partida cu Kosovo și a terminat grupa cu maximum de puncte, 18

Naţionala de fotbal a României a câştigat meciul cu Kosovo la ''masa verde'', cu 3-0,…

2 ore ago

Cătălin Drulă: Le cer demisia lui Grindeanu și Simonis! Minciuna și sfidarea trebuie să înceteze

Sorin Grindeanu și Alfred Simonis, lideri ai filialei PSD Timiș, sunt parte din „Noul Grup…

3 ore ago

Iluminatul public va fi reabilitat și dotat cu lămpi economice pe 64 de noi străzi și bulevarde din Timișoara

Pe 64 de străzi și bulevarde din Timișoara va avea loc modernizarea sistemului de iluminat…

4 ore ago

La Moşniţa Nouă au fost predate amplasamentele pentru ridicarea a cinci staţii de reîncărcare a maşinilor electrice

În comuna Moşniţa Nouă vor fi ridicate cinci staţii pentru reîncărcarea autovehiculelor electrice, printr-o finanţare…

8 ore ago