Nu mai e un secret că starea deplorabilă a economiei a condus, printre altele, la subfinanțarea dramatică a sportului românesc. Și mă refer aici la finanțarea din surse private, deși e dezastru și în privința investițiilor de la bugetul național. Mă refer la toate disciplinele sportive, nu doar la eternul fotbal despre care se vorbește cel mai mult. Și, hai să fim sinceri, o a doua problemă în această discuție sunt și anchetele DNA care au produs multă neliniște printre mulți investitori care au părăsit fenomenul. Fiindcă iar e adevărat că sportul, dar în special fotbalul, a fost un debușeu (și) al unor afaceri oneroase, începând cu spălarea de bani. Vinovate de aceste aspecte au fost însă și toate guvernele care s-au perindat la putere și care n-au fost în stare să facă o lege a finanțării sportive. Deși mai toți președinții și premierii aceste țări, de la Băsescu la Ponta, tare s-au mai lăuadat cu performanțele sportivilor români. Pentru care, repet, n-au făcut absolut nimic.
Cum-necum s-a ajuns ca mari cluburi sportive care au făcut recunoscut sportul și dincolo de granițele, Oltchim (handbal), Asesoft (baschet), să dispară pus și simplu. Așa cum în fotbal au dispărut două recente campioane, Urziceni și Oțelul (parțial), și o dublă vicecampioană precum Poli a lui Marian Iancu. În fața acestui cvasi-genocid al sportului românesc a apărut, în ultimii ani, o nouă sursă de finanțare: bugetele locale și județene. O mai veche lege permitea ca autoritățile locale și județene să finanțeze cluburile sportive, cu excepția salariilor. O nouă lege promulgată în primăvară de președinte, asumată de toate partidele, ridică inclusiv această piedică. Respectiv, pot fi achitate de la bugetele locale inclusiv salariile sportivilor. Ca în România însă, legea nu poate fi aplicată încă fiindcă îi lipsesc normele metodologice!
Evident, peste tot în țară, și Timișoara nu face excepție, mulți oameni nu sunt de acord cu finanțarea fenomenului sportiv, dorind ca banii să meargă pe drumuri, trotuare, spitale, școli etc.. La fel cum peste tot sunt și partizani ai acestor bugetări. În condițiile amintite mai sus, respectiv în lipsa unor finanțări private și guvernamentale, personal cred că autoritățile locale au nu numai posibilitatea, dar chiar obligația de-a investi în sport. Depinde acum cât și la ce nivel. Ne oprim doar la copii și juniori sau ajungem și la nivel profesionaist? Dar e la latitudinea fiecărei comunități să stabilească acest lucru. În mod cert, sportul înseamnă sănătate, dar înseamnă și modele mai dezirabile decât paparudele care au ajuns marile „vedete” ale României de astăzi. Iar în al doilea rând, dacă din comisioanele care se învârt la lucrările edilitare s-ar mai tăia puțin și pentru sport n-ar face rău nimănui. Chiar nici libertății celor care mai învârt aceste comisioane.
Am făcut un preambul mai lung pentru a arăta unde se află sportul românesc la ora actuală, înainte de-a ajunge la Timișoara. După cum se știe, aici avem patru echipe mai puternice finanțate de la bugetele local, respectiv județean: ACS Poli (fotbal), RCM Saracens (rugby), BC Timișoara (baschet), CH Politehnica (handbal). Ani la rândul, finanțarea lor a fost considerată legală de către Curtea de Conturi. Iar controalele au fost făcute anual. Mai mult, la primărie există o adresă de la Curtea de Conturi București, prin care se arată că totul a fost legal. De o vreme încoace însă, nimic nu le mai place celor de la instituția respectivă, marșând pe aceeași poveste. Respectiv că asocierea CLT și CJT cu cluburile ba n-a fost legală, ba nu s-au urmărit banii alocați, ba alte și alte tertipuri ca în bancul cu șapca iepurașului.
Mai mult, din cauza acestor controale, de aproximativ patru-cinci luni, cele două consilii n-au mai virat niciun leu în vistieria cluburilor. Deși erau hotărâri de CLT, respectiv CJT, care îi obligau la acest lucru. Fotbalul s-a mai descurcat cu banii din drepturile TV, baschetul, prin relațiile personale ale șefilor de la club, rugby-ul are și componenta privată, dar la handbal e jale mare. De ultimă oră, președintele CJ Timiș, Titu Bojin, a tras semnalul de alarmă că toate aceste cluburi sunt în pericol de desființare. Ceea ce s-ar traduce că sportul timișorean e în pragul colapsului. În acest timp, în toate orașele, autoritățile locale investesc masiv în sportul de perfomanță. Târgu Mureșul, Iașiul, Craiova, Voluntari, Chiajna sunt câteva exemple la fotbal. La handbal, ambele campioane de anul trecut – Baia Mare (masculin) și CSM București (feminin) – aparțin autorităților locale. Evident că nu-i de dorit ca tot sportul să fie susținut doar din bugetele locale, dar, în lipsa investițiilor private, asta e realitatea.
Numai la Timișoara Curtea de Conturi pune piedici. Ba se poate spune că a declanșat un adevărat război împotriva sportului. De ce? O fi o miză politică (instituția fiind în zona de influență a PSD), prin care se dă o lovitură primarului Robu, „părintele” lui ACS Poli? În paranteză fie spus, Ionel Ștefan, șeful Curții de Conturi Timiș, este un foarte bun amic, inclusiv de vânătoare, al senatorului Ilie Sârbu. Sau or fi supărați cei de la „Curte” pe cei din primărie că au pus rapid la dispoziția DNA lista cu toate apartamentele date în trecut de municipalitate la limita legii sau dincolo de ea? Apartamente care au ajuns și la mulți angajați ai Curții, inclusiv la șeful Ștefan. La acesta din urmă, cu o mică buclă pe la BRD. Fiindcă altfel nu se poate explica ceea ce se vede și din avion: peste tot se poate, în afară de Timișoara!
Finalizarea proiectului prin care Timișoara a primit 44 de autobuze electrice pentru transportul în comun…
Colaborare de succces. Parteneriatul dintre Universitatea Politehnica Timișoara și sediile Continental din Timișoara a fost…
Consilierii locali timișoreni au primit la vot, la ședința de plen extraordinară de marți un…
Începând de joi, de la ora 10, Expo Mobila Timișoara își deschide porțile atât pentru…
Cu exact o săptămână înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale, liberalul Ilie Bolojan, într-una din…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.11.2024, unde se vor executa reparaţii…