Categories: Economic

Banu-i ochiul… Domnului! Biserica Ortodoxa SRL, profit de milioane de euro

Profit de aproape 7,5 milioane de euro, anul trecut, pentru Patriarhia Română! Aceasta este excedentul declarat la Ministerul de Finanţe, dar suma ar putea fi mai mare în realitate. Arhiepiscopia Timișoarei este pe locul patru în topul celor mai profitabile eparhii.

Patriarhia Română şi eparhiile BOR au raportat un excedent financiar de peste 33 de milioane de lei, adică aproximativ 7,5 milioane de euro. Suma ar putea fi însă și mai mare, pentru că nu toate eparhiile s-au deranjat să depună aceste bilanțuri și, în plus, conform gandul.info, nu există date publice despre bilanţurile financiare ale entităţilor strict economice ale BOR. Banii provin, în principal, din producerea şi vânzarea de lumânări, calendare, carte religioasă, vin şi alte obiecte bisericeşti, dar și din cotizaţii sau donaţii. Ca o curiozitate, agenția de turism a Patriarhiei Române, Basilica Travel, a avut, în 2014, un profit de 513.000 lei. Conform datelor de la Finanțe, cea mai profitabilă eparhie a BOR este Arhiepiscopia Bucureştilor, condusă de Patriarhul Daniel. Aici s-a înregistrat un excedent financiar de aproximativ 7,42 milioane lei, în creştere faţă de anul trecut. Urmează în acest top Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cu un excedent de 6,97 milioane lei, profitul din activităţi economice al eparhiei conduse de ÎPS Teofan fiind de 6,33 milioane lei. Pe locul al treilea se află Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, cu 3,2 milioane lei doar din venituri nepatrimoniale, fără niciun fel de activități economice raportate. Pe patru este Arhiepiscopia Timişoarei, cu 3,11 milioane lei, din care 1,28 milioane, profit din activităţi economice.

Veniturile realizate de unităţile bisericeşti din donaţii şi din activităţi economice sunt scutite de impozit dacă sunt folosite pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, lucrări de construcţie, reparaţie şi consolidare a lăcaşurilor de cult sau dacă sunt folosite pentru învăţământ și servicii sociale. În eparhiile BOR funcționează 785 de instituţii şi servicii sociale: cantine sociale şi brutării, instituţii medicale şi farmacii, centre de zi pentru copii și vârstnici, centre comunitare, centre de tip familial, grădiniţe sociale şi after-school, locuinţe protejate, centre de informare, consiliere şi resurse, o instituţie de învăţământ pentru adulţi, centre de urgenţă pentru persoane fără adăpost, victime ale violenţei domestice şi ale traficului de persoane. În 2014, guvernul şi autorităţile locale au alocat, doar pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului, aproape 12 milioane de euro.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilu din Moşniţa Mouă prezentat recent în…

7 minute ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

14 minute ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

34 de minute ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

52 de minute ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

4 ore ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

4 ore ago