E oficial: Biserica Iezuita si vestigiile turcesti din Piata Sf. Gheorghe, conservate la vedere / FOTO

O parte din istoria Timișoarei rămâne totuși la suprafață. Este vorba despre fundaţia Bisericii Iezuite, zidurile de cărămidă şi fundaţia minaretului descoperite în Piața Sf. Gheorghe, care vor fi „încorporate” într-o structură de tip amfiteatru. Aceasta este soluția aprobată de Ministerul Culturii, astfel că lucrările în zonă pot fi reluate.

Arheologii au descoperit, în timpul lucrărilor din Piața Sf. Gheorghe, piese foarte importante din istoria Timișoarei. Este vorba despre mai multe case semiîngropate, dar și locuințe de suprafață, cele mai vechi datând din secolul al XV-lea. Cea mai mare surpriză a fost descoperirea celor două apeducte, dar nu pot fi omise biserica iezuită, moscheea sau cimitirul. „Știam că pe teritoriul acestei piețe exista conturul bisericii iezuite, dar nu știam dacă structura a fost păstrată în intregime sau a fost demolată. S-au descoperit zidurile bisericii, iar alături de ele, ziduri care făceau parte dintr-o construcție anterioară bisericii, moscheea, dar și o serie de alte edificii din perioada medievală, construcții de lemn și un cimitir”, explica, acum un an și jumătate, arhitectul Radu Mihăilescu.

La vremea respectivă, în urma discuțiilor cu arheologii și reprezentanții primăriei s-a decis că noua amenajare a pieței va include zidurile Bisericii Iezuite și fragmentele vechii moschei, ca într-un fel de puzzle construit pe structura unui amfiteatru. Zidurile bisericii urma să fie dezasamblate, tratate cu substanțe speciale și, ulterior, puse la loc. „Pentru fragmentele de zid austriac care rămân in situ urmează să fie impermeabilizați peretii verticali, cu produse special concepute pentru a închide porii. Pentru fragmentele de zid ale moscheii, zidurile urmează să fie desfăcute și se refac tot într-un mortar, dar pe fundație de beton, pentru că în prezent nu au fundație”, explica Radu Mihăilescu.

Între timp, în piață au fost trasate amfiteatrul și treptele de acces, după care lucrările au stagnat o perioadă îndelungată, în lipsa unui acord al Ministrului Culturii. Acum, acestea urmează să fie reluate în scurt timp, după ce Comisia Naţională a Monumentelor Istorice a aprobat, în sfârșit, proiectul de conservare a vestigiilor. „Acesta prevede punerea în valoare, prin expunere liberă, a vestigiilor fundaţiei Bisericii Iezuite în amplasamentul în care a fost descoperită, precum şi a vestigiilor otomane reprezentate de fragmente de ziduri de cărămidă şi fundaţia minaretului. Soluţia aprobată prevede denivelarea unei părţi din piaţă, sub forma unui amfiteatru, conservarea, restaurarea şi reabilitarea ruinelor”, după cum susțin reprezentanții primăriei. Statuia Sf. Gheorghe, mutată la începutul lucrărilor, va fi relocată în golul de formă rectangulară din partea de nord-vest a Bisericii Iezuite. Urmează să fie montați, de asemenea, stâlpi de iluminat și plăci informative din bronz, care să prezinte trecătorilor istoria locului. Comisia Ministerului Culturii a aprobat și proiectul pentru Piața Libertății, unde s-a decis îngroparea ruinelor fostelor băi turcești și marcarea lor prin pavaj. Procedura este însă reversibilă, conform specialiștilor, vestigiile putând fi scoase la suprafață ulterior, în momentul în care vor exista resurse financiare pentru o astfel de investiție.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…

5 ore ago

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie disponibilizaţi, după ultima decizie a Guvernului

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…

5 ore ago

CJ Timiș s-a mișcat rapid și a lansat deja licitația pentru modernizarea drumului de piatră dintre Moșnița Veche și Ghiroda

La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…

6 ore ago

Planurile Urbanistice ale Timișoarei sunt disponibile gratuit, în sistem digital, online

Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…

6 ore ago

Se stabilesc detaliile Târgului de Paști. Va avea loc în Piața Libertății, între 27 martie și 14 aprilie

Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Centrul de Proiecte și Organizația de…

9 ore ago

Rețea de trafic de droguri, destructurată! Printre suspecți sunt și cei care aprovizionau copiii criminali din Cenei

Joi, 26 februarie 2026, polițiștii BCCO Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara,…

10 ore ago