Categories: Administratie

Liber doar pentru biciclete la Pasajul Michelangelo

Dimineața de sâmbătă a fost una dedicată bicicliștilor! Bulevardele Pârvan și Coposu, dar și Pasajul Michelangelo au fost deschise doar pentru pedalat, timp de câteva ore. Zeci de persoane au profitat de ocazie și au venit să se plimbe, unii optând pentru role. Totuși, câțiva șoferi nu au gustat evenimentul.

Dacă la Paris s-a oprit circulația mașinilor pentru o zi, la Timișoara a fost vorba de doar două ore. Bicicliștii au avut voie să se plimbe pe Bulevardele Pârvan și Coposu, cât și pe la Pasajul Michelangelo, iar timișorenii au dat imediat curs invitației. Zeci de persoane s-au prezentat la eveniment, iar unii au optat pentru role. Activitatea a debutat de la ora 10 dimineața, iar porțiunea deschisă pentru pedalare a fost păzită de polițiști, care au oprit accesul mașinilor pe traseu. Singurii nemulțumiți au fost câțiva șoferi, care aveau vehiculele parcate pe Pârvan și nu au mai avut voie să părăsească zona până la ora 12, când s-a încheiat pedalarea.

Alături de zecile de timișoreni care au ieșit la pedalat s-a aflat și Nicolae Robu, care a venit la eveniment cu o bicicletă a Direcției de Mediu. „Înainte de a merge în armată, în multele mele utilizări de bicicletă, mi-am zis «stai să-mi dobor propriul record de viteză» şi mi-am stabilit un kilometru pe care să pedalez la maxim. Şi pe la vreo 600 de metri am dat peste o piatră, nu am observat-o, nu ştiu cum naiba, în momentul acela aveam vreo 40 de km la oră, în momentul acela mi-a sărit ghidonul în aer, am plonjat şi mi-am rupt clavicula dreaptă. Când m-am dus la încorporare, mi-au zis, cum eşti cu probleme, să amânăm pe după facultate. Eu ca prostul nu am vrut să mă rup de colegii mei de generaţie, nu se poate să merg acum. s-a mirat că toată lumea încerca să amâne armata până după facultate, era mai lejer. Eu am fost la rând cu ceilalţi. Când mi-au dat gipsul jos, am depus jurământul şi apoi s-a organizat un meci de fotbal. Am jucat şi vine un adversar, îmi pune o piedică şi îmi rup a doua oară clavicula. Atunci am şi vândut bicicleta. Am mai umblat cu bicicleta când eram student, dar cred că sunt 30 de ani de când nu am mai mers cu bicicleta, poate chiar 40”, a povestit primarul. Acesta a continuat prin a spune că va face și un sondaj pe Facebook ca să vadă cât de bine a fost primită inițiativa municipalități de a da liber la pedalat. „Am considerat că este bine să oferim iubitorilor de mişcare, bicicliştilor şi celor care se dau cu rolele, un moment mai special. Este foarte frumos, nu deranjezi pe nimeni, nu se plânge nimeni de tine, că mereu apar conflicte între biciclişti şi pietoni, biciclişti şi pietoni. Dacă lumea va aprecia, eu voi face un sondaj pe Facebook evident, atunci voi repeta acţiunea. putem face şi duminica, dacă va fi cazul”, a mai declarat Robu.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

7 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

12 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

15 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

15 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

16 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

16 ore ago