Categories: Primăria Timişoara

Se inchide pasajul Michelangelo! Doar pentru masini!

Nu o zi întreagă, în tot orașul, ca la Paris, dar măcar două ore fără mașini, pe două artere extrem de circulate. Este propunerea primăriei pentru sâmbătă, 29 august, când traficul auto va fi interzis pe Bd. Pârvan și Bd. Coposu, inclusiv prin pasajul Michelangelo. Sunt invitați însă să profite de această restricție bicicliștii și cei care se dau pe role.

Două ore fără mașini, pe Bd. Pârvan și Bd. Coposu, sâmbătă, 29 august, dar cu biciclete și role. „Vom închide traficul auto pe Pârvan, prin pasajul subteran, și pe Coposu, până la sensul giratoriu de la intersectția cu Pestalozzi, respectiv Nistrului. Timp de două ore, între orele 10 și 12, bd. Pârvan și inclusiv pasajul Michelangelo, respectiv Coposu, vor fi dedicate bicicliștilor. Facem o invitație bicicliștilor și celor care se dau pe role, să vină la această acțiune”, a declarat, miercuri, primarul Nicolae Robu. Edilul e convins că în Timișoara deține recordul în materie de număr de bicicliști. „Îmi doresc să crească numărul de utilizatori de bicicletă în Timișoara. Oricum, cred că avem cei mai mulți… am mai umblat prin țara și impresia mea a fost că nu sunt niciunde mai mulți bicicliști ca-n Timișoara, dar îmi doresc să fie mult mai mulți”, spune Robu.

Primarul nu înțelege de ce municipalitatea este criticată atât de aspru pentru pistele de biciclete pe care le-a desenat prin oraș. „Mă surprinde că unii, în loc să aprecieze că facem, ei sunt critici, că facem piste de pietoni pe trotuare… înțeleg să fie pietonii nemulțumiți, dar bicicliștii? Acolo unde să avem posibilitatea să amenajăm piste la marginea carosabilului, facem așa, evident, dar în foarte multe locuri din oraș configurarea străzii nu permite așa ceva”, a mai declarat Nicolae Robu. Edilul spune că nu vrea să aplice în Timișoara modelul Parisului, unde o dată pe an, într-o zi, nu circulă defel mașini, dar crede că închiderea unor străzi pentru traficul auto ar putea deveni o obișnuință. „În orașe precum Paris se stabilește o zi în care nu folosește nimeni mașina. Nu vreau să facem asta în Timișoara, dar putem face și noi, ca două ore, pe o zonă cuprinzând două bulevarde, să nu folosim mașina. În funcție de cât va fi de apreciată, vom repeta acțiunea. Am putea s-o facem chiar în fiecare sâmbătă. Mă aștept să aibă mare succes, îi invit insistent pe timișoreni să vină. Nu cred că va fi o perturbare semnificativă a traficului și, prin urmare sunt toate premisele că va fi o ediție reușită”, a conchis primarul.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

3 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

4 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

7 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

7 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

8 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

9 ore ago