Pe bicicleta prin centru sau numai pe jos? Robu cauta raspunsuri pe Facebook

Centrul istoric, exclusiv pentru pietoni sau și pentru bicicliști? Este întrebarea la care caută răspuns pe Facebook primarul Nicolae Robu. Asta, după ce, oricum, Comisia de circulație a PMT a decis deja să interzică accesul oricăror vehicule în zonele pietonale.

Semnele de „acces interzis” au început deja să fie montate în zona centrală a Timișoarei. În prezent, bicicliștii nu pot circula prin Piața Victoriei și pe strada Alba Iulia, din mai până în octombrie, între orele 18 și 22, pe perioada în care sunt montate terasele. Comisia de circulație a hotărât însă că accesul va fi permis exclusiv pietonilor, atât în Piața Victoriei și strada Alba Iulia, cât și în toată zona aflată încă în reabilitare, cele 10  străzi și patru piețe. S-a plecat de la concluzia că bicicliștii nu respectă niciun fel de reguli și că sperie pietonii.

Asistăm la o nouă tentativă a unora -mereu aceiaşi!- (cine? – n.r.) de învrăjbire a noastră, în urma măsurii luate de comisia de circulaţie a primăriei de a interzice accesul oricăror vehicule în zonele pietonale ale oraşului, adică: în zonele de loisir şi comerciale, precum: Piaţa Victoriei, str. Alba Iulia, str. Mărăşeşti. Măsura a fost luată ca urmare a nenumărate semnalări din partea pietonilor – de departe majoritari! – că nu se pot plimba niciunde relaxaţi în oraşul nostru, că (…) mulţi au fost loviţi sau cel puţin speriaţi – cât pe ce să fie loviţi- de biciclete şi diverse alte vehicule, ei sau, uneori, copiii lor”, a notat, sâmbătă, pe Facebook, primarul Nicolae Robu. Acesta susține că interdicții similare sunt valabile în multe orașe din Europa.

Edilul susține însă că este „un partizan şi un promotor al folosirii cât mai extinse a bicicletei”. „Am creat în Timișoara cea mai extinsă -de departe!- rețea de piste de biciclete din România! Tocmai creez piste de biciclete în jurul stadionului «Dan Păltinișanu», pe o coroană circulară lată de 9 m, mărginită de ambele părți de sute de copaci! Voi extinde la maximul a ceea ce se poate face rețeaua de piste de biciclete în tot orașul! (…) Eu pot asuma liniștit și anumite măsuri restrictive, dar absolut necesare, ce țin de responsabilitatea ce-mi revine ca primar şi contez că voi avea alături nu numai totalitatea pietonilor – de departe majoritari în comunitate-, dar şi majoritatea bicicliştilor, majoritate pe care o consider raţională, cu totul altfel decât o firavă minoritate”, explică Robu. Restricția va include, deopotrivă, biciclete, monociclete și miniscutere, iar prietenii primarului sunt invitați să dea „like”, dacă sunt de acord cu postarea, și să scrie „dislike” la comentarii, dacă nu sunt de acord. Până acum, deși bicicliștii erau amendați și avertizați de polițiștii locali în zona centrală, afacerea cu vehicule motorizate pe două roți de închiriat a prosperat la maximum pe timpul verii. Tot felul de teribiliști s-au „dat” cu acestea la viteze amețitoare, speriind nu doar copiii, ci și oamenii în toată firea. Fără ca vreun om al legii să fie deranjat. Momentan, accesul cu role va fi încă permis. Rămâne de văzut cât timp. Și mai e ceva. Mașinile parcate cu nesimțire peste tot prin centru le vede cineva? La ora redactării acestui material, postarea adunase 255 like-uri și peste 120 de comentarii cu „dislike”.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

4 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

4 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

5 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

5 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

6 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

8 ore ago