Începând de marți, 1 septembrie, cardurile naționale de sănătate au devenit obligatori. Totuși, nu toți asigurații din Timiș și-au primit cardurile. Astfel, pentru a veni în ajutorul cetățenilor, CJAS Timiș a decis să prelungească programul de lucru.
În perioada 1 – 8 septembrie, orice persoană asigurată se va putea adresa la sediul CJAS Timiș pentru ridicarea cardului de sănătate. Programul cu publicul este stabilit între orele 8 – 20. Asigurații care nu au primit cardurile pot verifica pe internet, dacă acestea au fost tipărite. De asemenea, cetățenii cărora încă nu li s-au tipărit cardurile vor beneficia gratuit de servicii medicale. Cei care și-au pierdut cardurile sau le-au deteriorat trebuie să solicite tipărirea altora. „Pentru asigurații care împlinesc vârsta de 18 ani şi/sau dobândesc calitatea de asigurat se generează automat din sistem comanda de tipărire şi distribuire a cardului de sănătate. Nu este necesară solicitarea în scris a asiguratului pentru eliberarea cardului. Aceaştia vor primi cardul naţional de sănătate prin servicii poştale, la domiciliul înscris în cartea de identitate”, a mai spus purtătorul de cuvânt al CJAS Timiș, Mariana Marcu. În Timiș s-au printat 536.078 carduri, dintre care peste jumătate au ajuns în posesia asiguraților. Din păcate, este imposibil de știut câte carduri ar trebuie să se mai tipărească, având în vedere că nu există o statistică a asiguraților din Timiș.
Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi, speră să aibă mai mult succes acolo unde colegii de…
În perioada 17-28 martie 2026, o delegație de afaceri din județul Timiș a participat la…
Atât administrația județeană, dar și cea locală, vor trebui să realizeze tăieri de personal, ca…
După un parteneriat ce se anunță de durată între Asociația Județeană de Fotbal și Universitatea…
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara anunță inaugurarea primului Compartiment de Alergologie și…
Când ambiția și determinarea fac casă bună cu performanța. Andreea Gogan confirmă speranțele puse în…