Categories: Politicieni

Fratia penalilor din Camera Deputatilor a salvat-o si pe Elena Udrea

Trăind în propria lor țară, deputații nu s-a dezmințit și au mai făcut o dată scut în jurul unuia de-al lor. De această dată de protecția colegilor s-a bucurat Elena Udrea, probabil cel mai corupt politician al ultimului deceniu. Deputații au respins cererea DNA privind reținerea Elenei Udrea în două dosare de corupție, doar 119 votând în acest sens.

Pentru ca Udrea să fie reținută era nevoie de 122 de voturi. Mai mult, 106 deputați au votat chiar și împotriva cererii DNA privind urmărirea penală a Elenei Udrea. Aceasta a trecut totuși, cu 193 de voturi pentru. Surse parlamentare susțin că în apărarea lui Udrea au votat, în interes național, toți deputații UNPR. În discursul său de la tribuna Camerei dinaintea votului, Elena Udrea a atacat din nou „sistemul”, DNA, SRI care ar încerca să preia puterea în România prin reducerea ei la tăcere. Mai mult, Udrea le-a luat apărarea adversarilor politici, Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu, afirmând că și aceștia ar fi victimele „sistemului”. Ea nu s-a sfiit nici să-i amenințe pe deputați că vor fi următoarele victime ale „sistemului”, care ar putea fi învins doar printr-o revoluție. PNL a contestat voturile privind reținerea deputatului, solicitând renumărarea lor. În cele din urmă, deputații au găsit o formă de compromis. Elena Udrea poate fi reținută, dar nu și arestată.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

4 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

4 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

5 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

6 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

6 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

9 ore ago