Categories: Partide

Nu v-ati platit darile catre bugetul local? Ati putea scapa de majorari

Rău-platnicii din Timișoara ar putea scăpa de majorările pe care le au de suportat, în mod normal, pentru neachitarea impozitelor și taxelor. Totul, datorită unei inițiative a consilierilor locali PSD, care vor să propună un proiect în acest sens. Cei care nu sunt la zi cu plățile ar putea să scape de aproximativ 70% din majorări.

Consilierii locali PSD au în plan să vină în ajutor celor care nu și-au plătit la timp dările către bugetul local. Practic, printr-o hotărâre de consiliu local, rău-platnicii ar fi scutiți de o bună parte din majorări. Există însă și o condiție: sumele trebuie achitate până la sfârșitul lui martie 2016. „Vrem să inițiem o hotărâre de consiliu local privind procedura de anulare a majorărilor de întârziere aferente obligațiilor fiscale datorate Municipiului Timișoara. În luna octombrie, guvernul a dat o ordonanță, respectiv ordonanța 44/2015, care prevede ca și în cazul unităților administrativ-teritoriale facilitatea prevăzută de ordonanța de urgență se acordă dacă organul deliberativ local, respectiv consiliul local, emite o hotărâre în acest scop. În acest caz, facilitatea vizează anularea până la 73,3% din majorarea de întârziere. Măsura vine în sprijinul agenților economici și o vedem oportună și în sprijinul cetățenilor municipiului”, a declarat, miercuri, consilierul local Ramona Olteanu. Cei care, la data de 30 septembrie, figurează în evidențe cu datorii vor putea plăti până la 31 martie 2016, fără a-și mai face griji din cauza majorărilor. Consilierii locali PSD susțin că această inițiativă îi va încuraja pe rău-platnici să achite cât mai repede sumele pe care le datorează. Deocamdată, social-democrații așteaptă să li se transmită toate normele de aplicare, iar apoi vor duce propunerea în fața consiliului local.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

3 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

3 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

4 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

4 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

5 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

7 ore ago