Sfat de la Munchen catre primarie: Daca faceti cu cap pistele de biciclete, tot mai multa lume va pedala!

Cam 20% din cei aproape 1,5 milioane de locuitori din München merg în mod regulat cu bicicleta. Spune asta fostul primar Josef „Hep” Monatzeder, recunoscut pentru grija arătată, în timpul mandatelor sale, deopotrivă pietonilor și bicicliștilor. Filosofia e simplă și ar trebui înțeleasă corect și la Timișoara: fiecare participant la trafic trebuie să aibă locul lui.

În München, al treilea oraș ca mărime al Germaniei, mersul pe bicicletă a trecut demult de faza de hobby. Aproape o cincime din locuitori folosesc acest mijloc de deplasare în mod obișnuit, iar autoritățile au realizat deja că infrastructura este prea mică. „Avem o dezvoltare fantastică în domeniul circulaţiei cu bicicletele, în München infrastructura este prea mică deja”, spune Josef „Hep” Monatzeder, fost primar, în timpul căruia a fost pusă la punct strategia de dezvoltare pentru bicicliști. Monatzeder a fost supranumit, de altfel, „primarul bicicliștilor” și a primit mai multe premii pentru felul în care municipalitatea bavareză a gestionat această problemă. Evident, există și restricții bine stabilite. Întrebat dacă în zona centrală a orașului München – în Marienplatz, unde este primăria, sau pe Kaufingerstraße, de exemplu – este permis mersul pe bicicletă, Monatzeder a fost foarte clar. „Parțial da, este voie cu bicicleta în centru, dar nu în zona pietonală. Practica ne-a arătat că, dacă facem bine traseele pentru bicicletele, din ce în ce mai mulţi cetăţeni din München folosesc bicicleta ca mijloc de transport. Procentajul, când am început primul mandat de primar, era de 6% biciclişti. Acum suntem în jur de 20%”, explică acesta.

Spre deosebire de Timișoara, în München, filosofia autorităților a fost cu totul alta în ceea ce privește desenarea pistelor. „Noi căutăm ca fiecare participant în trafic să aibă locul lui. În Timişoara s-a omis acest lucru, se caută să fie presat totul pe trotuar. În München am luat din partea carosabilă ca să creăm loc pentru biciclişti. Pistele s-au făcut pe stradă”, ne-a mai declarat Josef Monatzeder. Întrebat dacă ar merge cu bicicleta prin Timișoara, oraș în care nu se află pentru prima dată, fostul primar al Münchenului a zâmbit. „Numai în anumite zone. Cel mai probabil, în zonele interzise, prin parcuri, de exemplu”, a spus acesta. În capitala Bavariei e voie pe două roți prin parcuri. „Încercăm să ducem cât mai mult traseele bicicliștilor prin parcuri. Acolo nu este aerul poluat din trafic”, a explicat oficialul german.

În Timișoara este în vigoare, de câteva zile, o interdicție totală de mers cu bicicleta în Centrul Istoric. Municipalitatea și-a motivat decizia – care a stârnit nemulțumirea comunității pe două roți din oraș – prin aceea că zona este destinată exclusiv pietonilor. Vineri seară, câteva sute de oameni au traversat, pe lângă biciclete, centrul în semn de protest. Ei reclamă nu atât îndârjirea primăriei de a le interzice accesul în centru, cât lipsa unor trasee coerente care să le permită să ocolească centrul sau faptul că, de exemplu, e plin de mașini parcate în zonele așa-zis pietonale.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

14 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

16 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

17 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

17 ore ago

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

19 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

19 ore ago