Tainuire, complicitate, duplicitate? Despre barbatia lui Bogdan Herzog

„Singurul lucru pe care nu l-am făcut încă contra domnului Robu sunt niște adrese către Procuratură și DNA”, a declarat, într-o emisiune TV, consilierul local ex-PNȚCD Bogdan Herzog, acest Carmen Obârșanu masculin al luptei civice timișorene. În primul rând, mai spune aprigul opozant, ar fi vorba despre informații puturoase din povestea cu demontarea „Acvariului” din Piața Operei, dar și informații despre proiectul cu anveloparea blocurilor din Timișoara. Enigmatic nevoie mare, Herzog a dat de sub sprânceană impresia că ceva nu a fost în regulă cu demolarea „Acvariului” și că acel ceva ar putea să-l înfunde pe actualul primar. Pentru cine nu știe încă, acea construcție numită de noi „Acvariul” a apărut după ce un spațiu din pasaj a fost vândut cu 170.000 de euro de Primăria Timișoara și a fost recumpărat ani buni mai târziu cu peste un milion. Curat-murdar și pentru asta chiar nu-l înțeleg pe Bogdan Herzog.

Păi, bine, bine, domnule Herzog, nu merge așa, că eu aș avea informații despre manevrele ce s-au făcut, dar mă mai gândesc dacă le zic! Unde este civismul din matale, unde e grija pentru banul public, dacă nu spui la procuror cine ne-a furat? Cu treburile astea nu e de joacă. Ia să te duci dumneata la DNA să spui ce știi, dar de la începutul poveștii, nu numa’ de la spartul ei. Eu nu cunosc atâtea despre subiect, dar mă gândesc că primul aspect pe care-ar trebui să-l povestească Bogdan Herzog este cum a fost vândut terenul de sub pasaj pe vremea primarului Ciuhandu. Cum s-au luat acei 170.000 de euro de către municipalitate în zona zero a orașului tocmai de la cumpărătorul Sergiu Știrbu, Dumnezeu să-l ierte. Poate nu este lipsit de importanță să-i facă cu ochiul zbanghiu procurorului, sugerându-i că e tare interesant cum treaba asta s-a produs tocmai când primarul Ciuhandu avea nevoie în majoritatea CLT de consilierul local liberal Știrbu. Și care consilier a trecut brusc la PNȚCD, să vezi coincidență.

Povestea merge mai departe. Cu siguranță Bogdan Herzog, ca „băiat de mingi” la familia Ciuhandu, știe că această monstruoasă lucrare a fost autorizată inițial de CJT, pe vremea președintelui Șipoș, dar mai știe și de tot balamucul și discuțiile de apoi din consiliul local, cu amenințări prefăcute cu dărâmarea coșmeliei, ba chiar și pura întâmplare cu abandonarea în sertarul primarului a unei decizii de demolare, atât cât era nevoie ca „acvariștii” să conteste și să obțină în justiție blocarea operațiunii. Tare m-aș bucura ca dl Herzog, civic cum îl știm, să dea pe goarnă toate astea în fața procurorilor anticorupție. Să depistăm și ce „mânării” ar fi făcut primarul Robu când a redat acel spațiu normalului, cumpărându-l cu un milion de euro, dar și ce „șmenuri” s-au făcut atunci când mai multe instituții ale statului, printre care și cea condusă de primarul Ciuhandu, au participat la vinderea dubioasă a acelui imobil către un om aflat într-o relație politică cu decidenții, cu 170.000 de euro. Iar apoi, autorizarea, nedemolarea și tot lanțul de întâmplări care au împlinit acea batjocură la adresa esteticului centrului orașului.

Cum, nu merge așa? Primarul Ciuhandu n-are nicio vină? Numai Robu? Bun așa. Hai să vorbim atunci despre un alt imobil al municipalității care era la mustață să fie vândut mult sub prețul pieței, cu pagubă pentru patrimoniul public, și despre care dl Herzog ar trebui să vorbească când merge pentru primar la DNA. Da, e vorba de sediul PSD Timiș. Pentru care consilierul „independent” a stat ghiocel în biroul viceprimarului PSD, luând notițe alături de liberalii lui Robu despre cum trebuie votat în ședința de plen. A, nici despre prejudiciul ăsta nu vorbim? Perfect. Mergem la culcare.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Când critica devine ofensă personală

Statul român se apără de critică mai energic decât de incompetență. În România anului 2025,…

O oră ago

Ești invitat să faci parte din povestea Banat – Regiune Gastronomică Europeană 2028!

Produci delicii locale sau produse artizanale legate de gastronomie? Atunci aceasta este șansa ta să…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 25 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 25.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Florica Chiriță primește un nou mandat la conducerea CCIA Timiș

Adunarea Generală a Membrilor CCIA Timiș a decis marți, cu unanimitate de voturi, menținerea actualului…

13 ore ago

Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a…

16 ore ago

CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara

Consilierii județeni timișeni au aprobat, marți, renunțarea la calitatea de membru al Asociației de Dezvoltare…

17 ore ago