Festivalul de rock de la Timișoara se oprește după prima seară. Guvernul a instituit doliu național, timp de trei zile, după tragedia în care și-au pierdut viața 27 de oameni, iar aproape 200 au fost răniți.
Timișoara Rock Festival a început vineri seară, când pe scena din Piața Victoriei au urcat trupele The Different Class, Implant pentru Refuz, Pro Musica și Pasărea Rock. Evenimentul ar trebui să dureze până duminică, însă lucrurile sunt aproape să ia o turnură neașteptată. Asta, din cauza incendiului devastator care a cuprins, vineri seară, un club din București, în timpul unui concert rock. Au murit 27 de oameni, iar alți aproape 200 au fost răniți. E aproape sigur că guvernul va decreta trei zile de doliu național. În aceste condiții, concertele de la Timișoara vor fi anulate. „Așteptăm anunțul oficial de la București, după care vom putea anunța și noi anularea celor două zile rămase din Timișoara Rock Festival”, spune Alina Pintilie, purtătorul de cuvânt al PMT. Sâmbătă seară erau programate concerte cu Mere, Sanctuar, The Weekend Band, Sonatic și Zdob și Zdub, iar duminică ar fi trebuit să urce pe scenă All Friends Band, Vest Phoenix Cover și Phoenix. Primăria a alocat pentru acest festival 290.000 de lei, ultimii 90.000 fiind aprobați chiar în plenul extraordinar al CL, desfășurat vineri după-amiază, cu doar câteva ore înainte de primul concert.
UPDATE: Timisoara Rock Festival a fost oficial anulat. „Primăria Municipiului Timişoara anunţă că, în perioada doliului, drapelul României va fi arborat în bernă. Manifestările publice şi spectacolele organizate de municipalitate şi programate în aceste zile nu vor mai avea loc”, a transmis Alina Pintilie.
SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…
Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…
Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…
Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…