Categories: Primăria Timişoara

Copiii din Timisoara vor invata sa pedaleze intr-un… poligon!

Aproape 5.000 de metri pătrați, pentru ca picii din Timișoara să învețe să meargă pe bicicletă! Primăria a găsit peste un hectar pentru o zonă destinată exclusiv iubitorilor mersului pe două roți. Totul, în zona Gării de Nord și în administrarea RATT.

Primăria a publicat pe site-ul propriu un anunţ privind „PUD Amenajare centru administrativ, spații întreținere și depozitare, piste pentru «Atelier biciclete RAT Timișoara», str. Gării nr. 17”. Practic, este vorba despre un ansamblu care se întind pe o suprafață de aproximativ 11.000 metri pătrați, pe care, în viitor, RATT va administra ateliere pentru întreținerea și depozitarea bicicletelor și parcare, dar și ceva inedit: un poligon destinat învățării regulilor de circulație de către copii! Pe acest teren a existat o fabrică, care a fost demolată, iar în prezent aici se găsesc în continuare resturi rezultate din dezafectarea construcțiilor și a crescut vegetație necontrolată „Necesitatea și oportunitatea înființării unui centru administrativ și a unor spații destinate întreținerii, depozitării și reparării bicicletelor a apărut ca urmare a implementării în municipiu a sistemului Velo TM, transport public intermodal cu biciclete (…) În prezent, în municipiu sunt amplasate și funcționează 25 stații, bicicletele disponibile fiind garate / fixate pe un sistem modulat (cu număr variabil de module aferent fiecărei stații), un modul găzduind un număr de 5 biciclete. Prin urmare, centrul propus este o piesă de importanță în acest sistem, având în vedere necesitatea obligatorie a service-ului pentru biciclete, depozitarea lor pe categorii de uzură și administrarea întregului sistem”, precizează reprezentanții primăriei.

Va exista aici o zonă tehnică, pe o suprafață de 3.150 mp, care va cuprinde o clădire cu funcțiune administrativă, un atelier de reparații, o spălătorie auto și o magazine, precum și două depozite pentru biciclete, cu o capacitate de 450 biciclete. Zona de acces, de 2.967 mp, este destinată atât personalului, cât și publicului, și prevede locuri de parcare și spații verzi. Cea mai mare suprafață este alocată însă viitorului poligon. Acesta se va întinde pe o suprafață de 4.904 mp și include alei carosabile, trotuare, piste de biciclete, piste de skateboard și zone verzi. Cele mai interesante sunt însă așa-numitele locuri de joacă, destinate învățării regulilor de circulație și încercării bicicletelor. „Modul de alcătuire al poligonului întrunește o multitudine de configurații din realitate: sens giratoriu, curbe, platforme de întâlnire, porțiuni drepte, treceri de pietoni, semafoare, semne de circulație, etc”, spun cei de la PMT. Momentan, proiectul este în faza de PUD, după care urmează etapa de autorizare a construcțiilor. Timișorenii sunt așteptați să-și exprime părerile aici, toate detaliile putând fi consultate aici.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya

Poli se află în Antalya, unde în perioada 3-14 februarie susține o perioadă de pregărire…

8 ore ago

Trei morți în urma unui tragic accident pe DN6, în Banat

Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când…

8 ore ago

Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova

Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor…

12 ore ago

Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO

Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate.…

13 ore ago

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…

14 ore ago

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

15 ore ago