Categories: Primăria Timişoara

In Complex se poate vinde alcool! Consilierii locali n-au vrut sa-l interzica

Consilierii locali au trântit la vot proiectul care propunea interzicerea vânzării de băuturi alcoolice în Complexul Studențesc. Doar social-democrații și doi independenți au susținut proiectul inițiat de primarul Nicolae Robu.

În noiembrie 2012, CL Timișoara a aprobat un proiect care prevedea interzicerea totală a vânzării de băuturi alcoolice în Complexul Studențesc. Conform proiectului de atunci, „se interzice cu desăvârşire comercializarea băuturilor alcoolice în perimetrul Campusului Studenţesc Timişoara (…)”. În septembrie 2014, aleșii locali, cu excepția celor de la PSD, care s-au abținut, au votat în favoarea comercianților, dând liber vânzării de băuturi alcoolice. În plenul de vineri, 20 noiembrie, s-a propus revenirea la hotărârea din 2012, care interzicea atât vânzarea, cât și consumul de băuturi alcoolice în Complex. „Lucrurile nu sunt în regulă în campus, sunt căutări de soluții pentru a se crea campusuri civilizate, moderne, ca în alte țări. Din păcate, aceste căutări, de 26 ani încoace, nu au avut șanse de reușită. Proprietatea asupra terenurilor dintre căminele 8 până la 14 e privată. Acolo s-a construit de-a valma, fără autorizație, până sub geamul căminelor… Mereu au fost plângeri și solicitări de intervenții. (…) Autoritatea noastră este limitată în acel perimetru. Am inițiat acest proiect pentru că trebuia să răspundem semnalelor de alarmă, care s-au înmulțit”, a explicat primarul Nicolae Robu. n-a reușit însă să-i convingă decât pe social-democrați și pe independenții Elena Wolf și Adrian Orza, care au votat în favoarea proiectului. Liberalii și independenții Bogdan Herzog și Flavius Boncea s-au abținut, iar liberalul Vasile Rușeț a votat împotrivă. În vara acestui an, un tânăr a murit, după ce a fost agresat de patru indivizi în Complexul Studențesc, iar acum câteva săptămâni altul a fost bătut crunt. Complexul Studențesc este delimitat astfel: str. Al Vaida Voievod – de la str. Daliei pana la Aleea F.C. Ripensia pe partea căminelor studențești (nu sunt incluse nr 2, 4, 6,8, 10) str. Virgil Birou – în totalitate, respectiv de la Bd. Eroilor până la str. Al. Vaida Voievod; str. Ion Vidu (fosta str. Siret) – de la str. Cluj până la Aleea F.C. Ripensia; str. Cluj – de la str. Ion Vidu până la Piaţa Leonardo da Vinci și Aleea F.C. Ripensia; Aleea F.C. Ripensia de la Bd. Eroilor până la Piața Leonardo da Vinci; str. Aurelianus – de la str. Socrate până la str. Al. Vaida Voievod; Aleea Studenţilor – în totalitate, respectiv de la str. Daliei până la Aleea F.C. Ripensia; str Socrates nr. 10.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

2 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

4 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

8 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

8 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

9 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

9 ore ago