Adevărat Matusalem al administrației locale, secretarul primăriei, Ioan Cojocari, va ieși la pensie la începutul anului viitor. Se întâmplă după aproape 25 de ani puși în slujba primăriei și alți ani buni înainte de 1989 lucrați la Județeana de partid. Momentul ieșirii la pensie nu este chiar fericit pentru „Nea Jean”, nevoit să plece din primărie cu un dosar penal sub braț, cauzat de una dintre marile sale patimi, în afara jocului de cruce și a folclorului bănățean, și anume Poli Timișoara. Dar, hârșit prin viață, probabil va trece și pesta asta, așa cum a trecut de câteva ori și peste încercările de-a fi demis din scaunul de veșnic secretar.
Stați însă liniștit, Ioan Cojocari nu-și va petrece vremea așteptând pensia în casa ANL din Ovidiu Balea, jucând șeptică cu vecinul său Gheorghe Ciuhandu, alt beneficiar al caselor din zonă. Și asta, fiindcă „nea Jean” a intrat în afaceri. Și nu e vorba de celebra turmă de 300 de oi de la Suștra. Și nici de barul din mall, care mai mult stă închis decât deschis, în urma controalelor Fiscului și ale ITM, care de fiecare dată descoperă câte ceva în neregulă. Nu, acum, „Johnny de la primărie” s-a pus pe comerț de plăcinte și alte produse de patiserie. El are un contract cu cunoscuta firmă Fornetti pentru distribuirea produselor acesteia. Cojocari are două chioșcuri, amplasate în zone cu vad puternic. E vorba de stația de RATT din spatele Poștei Mari, respectiv Piața Mărăști. Acum ar fi o discuție că, în timp ce primăria a pornit un război împotriva chioșcurilor inestetice și rudimentare, Cojocari are exact două astfel de coșmelii. Potrivit unor surse, chiar și cei de la Fornetti l-au rugat frumos să facă ceva cu chioșcurile, pentru a nu fi confundate cu WC-uri publice, fiindcă la mijloc e vorba și de imaginea firmei în cauză. Cojocari le-a răspuns sec că nu bagă niciun ban în refacerea hardughiilor, iar dacă nu le convine, cei de la Fornetti să le refacă pe banii lor. Cum nici patronii firmei de patiserie nu prea s-ar pune cu ditamai secretarul primăriei, lucrurile au fost lăsate în coadă de pește, iar cele mai nasoale chioșcuri Fornetti din Timișoara aparțin chiar lui Cojocari.
Mai trebuie spus că nu e pentru prima dată când Ioan Cojocari intră în acest gen de afaceri fără să investească. În urmă cu niște ani, împreună cu doi asociați cu firme de profil, a avut o terasă în Piața Unirii. Se întâmpla când era mare concurență și era extrem de greu să prinzi un loc acolo. Aportul său a fost atunci doar rezolvarea spațiului și a hârțogăriei aferente. Înainte de asta, cu unul din cei doi asociați din Unirii, Cojocari a avut și un birt în gară. O crâșmă de gară, și la propriu, și la figurat, dar dotată și cu „păcănele”. Ce-i drept, mulți bani n-a făcut cu acele investiții (vorba vine investiții, dacă ne referim la bani), dar poate acum cu Fornetti va da în fine lovitura. Fie și pentru faptul că nu mai are asociați și va avea mai mult timp de afacere, ieșind la pensie.
Invalid Displayed Gallery
Campioana națională de rugby, SCM USV Timișoara, și-a asigurat serviciile a doi jucători de la…
Una dintre cele mai solicitate destinații aeriene din ultima perioadă din România, va avea o…
La sfârșit de an, Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, a făcut o analiză a…
PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților naționale au ajuns la un acord de coaliție pentru…
O clipă de neatenţie a fost destul încât să ajungă la spital. I s-a întâmplat…
În şedinţa BPN a PNL desfăşurată duminică seara s-au luat câteva decizii care privesc şi…