Ultima gafă comisă de portarul Sascha Kirschstein în jocul cu Dinamo nu va fi uitată prea curând de fanii lui Poli Timişoara. Portarul german a fost aspru criticat de suporterii polişti, care nu au înţeles ce a vrut să facă portarul cu mingea la faza unicului gol din jocul cu Dinamo Bucureşti.
În ciuda unor evoluţii foarte bune în tricoul lui Poli, Sascha Kirschstein s-a evidenţiat şi prin câteva gafe monumentale, toate cu repercusiuni negative în ceea ce priveşte zestrea de puncte acumulate. Aceasta nu este însă o noutate în ceea ce-l priveşte pe neamţ. Acesta s-a „remarcat” cu astfel de gafe şi în ţara natală, ultima dată în tricoul lui Erzgebirge Aue. Conform titratei publicaţii germane Bild, actualul titular din poarta lui Poli s-a transferat la echipa germană în vara lui 2013, iar peste doar câteva luni, la începutul lunii noiembrie, a intrat în conflict cu suporterii lui Aue, după un joc pierdut cu 2-6 în faţa celor de la Greuther Furth. Kirschstein a fost eroul negativ al acelui joc, fiind responsabil pentru primirea celor mai multe goluri, ceea ce a dus supărarea majorităţii suporterilor lui Aue, care nu l-au mai vrut titular în poartă. Conform aceleiaşi surse, conducerea clubului german a fost nevoită să intervină pentru calmarea spiritelor, iar actualul portar de la Poli a fost trimis pe banca de rezerve o bună perioadă de timp.
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…