Categories: Social

Dar de Craciun pentru Florinel Solonca si Nini Dica, doi campioni ai Timisoarei

Sunt, fără doar și poate, campioni. Nini Dica joacă tenis, Florinel Solonca este trompetist. Au la activ zeci de premii și medalii câștigate la concursurile la care au participat. Performanța presupune însă, pe lângă foarte multă muncă, și eforturi financiare enorme, pe care familiile acestor copii nu și le pot permite. Ei vor primi acum un cadou nesperat înainte de Crăciun.

Florinel Emanuel Solonca este elev în clasa a IX-a la Colegiul Național de Artă „Ion Vidu”. Provine dintr-o familie de surdo-muți, dar a primit un dar pe care îl prețuiește și-l onorează în fiecare zi. Din clasa a IV-a studiază trompeta, obținând nenumărate premii la concursuri zonale, euroregionale și naționale. Anul acesta a adus acasă premiul întâi la olimpiada națională de la Suceava. Băiatul are un talent ieșit din comun și muncește foarte mult pentru a-l cultiva. Viața însă n-a fost foarte generoasă cu el. Locuiește împreună cu mama lui și singura lor sursă de venit lunară este salariul acesteia. Florinel participă, uneori, la eveniment și concerte, iar banii îi aduce, până la ultimul leu, acasă. Tot pentru casă merge și bursa lui de excelență, în valoare de 800 de lei pe an.

Nini Dica a primit, luna trecută, de la Novak Djokovic, numărul 1 ATP, tricoul în care jucat finala câștigată la Turneul Campionilor de la Londra, în fața lui Roger Federer. Puștiul timișorean este deținătorul a numeroase premii. Legitimat la CS SportFun Timișoara, Nini are în palmares opt titluri de campion național la simplu, dublu, dublu mixt, dar și un loc 4 în clasamentul european U14, din peste 2.000 de sportive, este campion mondial la proba de dublu, la „Les Petits As”, în Franța, competiție la care a obținut și locul 3 mondial la simplu. În noiembrie, a ieșit pe locul 4 la Turneul Campionilor de la Londra. Nini Dica a participat, în acest an, la 14 turnee internaționale U14, iar acum este în SUA, unde va juca la cele două mini-grandslamuri U14 desfășurate pe tărâm merican, Eddie Herr și Orange Bowl. Până acum, familia lui a asigurat aproape în totalitate banii necesari, însă de la an la an e tot mai greu. Așa a apărut Asociația „Nini – Educație prin sport”, în scopul colectării de fonduri pentru tânărul tenisman.

Ambii campioni vor primi acum, înainte de Crăciun, un cadou pe care poate nu-l așteptau. Asociația ProDurabil, condusă de Gabriela Popovici, a organizat, alături de Ramona Olteanu și Andrei Petrișor, de la Departamentul social al PSD Timișoara, un bal al campionilor. S-a organizat o licitație, la care s-au vândut obiecte de artă, antichități, bijuterii, dar și un… cozonac uriaș, iar participanții au putut face donații. Pe scenă a urcat și Florinel Emanuel Solonca, care a fost răsplătit cu aplauze călduroase, iar Nini Dica a transmis, la rândul lui, un mesaj de mulțumire înregistrat. Toți banii colectați la acest bal, atât din biletele vândute participanților, cât și cei strânși la licitație sau din donații vor ajunge în conturile celor doi campioni.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

4 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

7 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

8 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

8 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

9 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

9 ore ago