Circul imunităților continuă în Camera Deputaților! Parlamentarii au avut joi de votat două solicitări din partea DNA de încuviințare a arestării preventive pentru colegii lor, Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu, ambii membri PNL.
Amândoi sunt acuzați de fapte de corupție în dosarul ANRP 4. Dacă până aici între Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu există similitudini, la votul pentru ridicarea imunității, cei doi au fost departajați. Astfel, deputații au aprobat cererea DNA în cazul lui Oltean, cu 186 voturi „pentru” și 111 „împotriva”. În schimb, în mod cu totul surprinzător, Teodorescu a fost salvat de colegi, în favoarea cererii DNA votând 153 de deputați dintr-un total de 312. Ca atare, Ioan Oltean se pregătește să doarmă la noapte în „Beciul domnesc”, iar Teodorescu, acasă.
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…