Categories: Social

Reinstalata de instanta director la Mediu in Timis, Gabriela Lambrino a ajuns la Constanta!

Agenția pentru Protecția Mediului Timișoara are un nou director! E al doilea în ultima lună și jumătate, după ce, în noiembrie, în funcție a fost reinstalată Gabriela Lambrino, care și-a câștigat în instanță acest drept. Între timp, Lambrino a fost transferată la… Constanța, dar a intrat în concediu.

În anul 2012, Gabriela Lambrino a fost înlăturată din funcția de director al Agenției pentru Protecția Mediului Timiș, în locul ei fiind numit Mihai Dănuț Cepeha. Mai târziu, acesta și-a câștigat postul prin concurs. Lambrino a contestat decizia, iar Curtea de Apel i-a dat dreptate și a respins recursul făcut de Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM). Se întâmpla în octombrie 2015. „Încă nu am primit comunicarea din partea ANRM, în mod normal ar trebui să-mi comunice data la care pot să mă prezint la agenție. Nu există instituție cu doi directori (…) Probabil că ANPM așteaptă comunicarea sentinței de către instanță, care probabil se va redacta în cursul săptămânilor viitoare. Este posibil ca pe baza sentinței să-mi formuleze răspunsul”, spunea Gabriela Lambrino, la vremea respectivă. Între timp, la începutul lunii noiembrie, la APM Timiș a sosit adresa prin care se anunța reinstalarea Gabrielei Lambrino. Ea n-a stat însă prea mult în funcția de director. Cel puțin, nu la Timiș! Gabriela Lambrino a fost mutată, la începutul lunii decembrie, la Constanța, pe o poziție similară. În locul ei, la Timiș, este director cu delegație Doina Marin, șeful Serviciului Monitorizare şi Laboratoare al APM Timiș.

UPDATE: „Eu sunt în concediu acum. Mutarea a survenit, dar între timp am solicitat și am primit concediu. (….) În modificarea raportului de serviciu nu te întreabă nimeni dacă ești de acord sau nu, decât dacă e vorba de o detașare de peste șase luni. Or, detașarea mea a fost pe o lună, până la 31 decembrie. Până în ianuarie sunt în concediu. Nu știu ce se întâmple în ianuarie și cred că cel mai corect ar fi să vedem ce o să fie atunci. De fapt, eu am fost mutată trei zile cât am fost trimisă la Constanța înainte să mi se aprobe concediul. Când revin voi ști exact dacă voi mai fi detașată sau nu, pentru că eu sunt director al Agenției de Mediu Timiș”, ne-a declarat Gabriela Lambrino.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, Viorel Șerban, a încetat din viață

Universitatea Politehnica Timișoara anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a celui care a…

O oră ago

Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”

Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar…

6 ore ago

Proiectul lărgirii la patru benzi a drumului județean spre Sânandrei a fost oficial demarat

Lucrările de lărgire la patru benzi a drumului care leagă Sânandreiul de DN 69, Timișoara…

6 ore ago

Cu moral bun înaintea unei dispute dificile pe teren propriu

CSC Dumbrăvița abordează jocul cu „studenții” din Copou cu un moral foarte bun, în urma…

9 ore ago

Aquatim lansează programul ”Apa contează! Educație verde pentru viitor”

Aquatim a pregătit la Muzeul Apei din Timișoara un program special pentru grupuri școlare, dedicat…

10 ore ago

Mai mulți medici vor primi apartamente în noul cartier ANL din Giroc

Mai mulți medici vor primi apartamente pentru a locui în noul cartier ANL de la…

10 ore ago