La doar o lună de la încheierea campaniei de curățeniei de toamnă, acțiunea se repetă la Timișoara. Pentru că au constatat că în oraș e plin de rampe ilegale de gunoi, reprezentanții primăriei au solicitat Retim să intervină de urgență.
Unii timișoreni stau destul de prost la capitolul civilizație. S-a dovedit asta, în ultima lună, când, după încheierea obișnuitei campanii de curățenie de toamnă, orașul s-a umplut efectiv de rampe ilegale de gunoi. Pe multe străzi au apărut grămezi de deșeuri, fie obiecte casnice dezafectate, fie moloz sau alte resturi rezultate din lucrări de construcții. În aceste condiții, sâmbătă, prin Timișoara și-au făcut apariția mașinile Retim, care adună de zor gunoaiele. „Am constatat că, după curățenia de toamnă, în Timișoara au apărut o mulțime de rampe clandestine. Am scos firma de salubrizare pe toate traseele și, dacă nu termină, mașinile vor interveni și duminică”, explică Adrian Bere, șeful Direcției de Mediu a primăriei. „Mulți cetățeni nu respectă normele elementare de civilizație. Sunt zone în care ridicăm gunoiul și a doua zi nici nu se vede”, mai spune. Teoretic, Poliția Locală ar trebui să-i amendeze pe cei care depozitează gunoaiele în locuri ilegale. Practic însă, sunt foarte puțini cei care pot fi prinși în flagrant, astfel încât să poată fi și sancționați.
Începând de mâine, 19 martie, Bookfest revine la Timișoara și, pentru patru zile, orașul se…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 18.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…