Șomaj minim și salariu mediu net de peste 2.000 de lei – acestea sunt estimările Comisiei naționale de prognoză pentru județul Timiș, în 2016. Cea mai mare creștere economică se va înregistra, conform aceleiași surse, în județul Prahova.
Comisia naţionala de prognoză estimează că economia României va creşte, anul viitor, cu 4,1%, iar opt judeţe sunt aşteptate să înregistreze creşteri peste media naţională. Printre acestea, Brașov, Sibiu, Olt și Timiș, dar și Prahova, despre care datele comisiei de prognoză, citate de digi24.ro, arată că va avea cea mai mare creştere din România, 4,5%. La polul opus al acestui clasament sunt județe precum Ialomiţa şi Giurgiu. În ceea ce privește PIB-ul, cele mai mici cote se vor înregistra în Mehedinţi, Covasna, Teleorman, Vaslui, Neamț și Botoșani. „Avem de-a face cu buzunare de dezvoltare economice care coexistă cu buzunare de sărăcie. Zona Moldovei e exemplul tipic de enclavizare a subdezvoltării, în condițiile în care zona este, din punctul de vedere al fluxurilor de mărfuri, total izolată de transportatorim din cauza munților și a lipsei infrastructurii”, explică Radu Crăciun, economistul șef al BNR, citat de aceeași sursă.
Izolarea Moldovei are efecte și în materie de șomaj. Dacă în Timiș rata șomajului nu va depăși 1,4%, în județul Vaslui, de exemplu, ea va atinge 10%. În materie de salarii, anul viitor, cele mai mari – peste 2.000 de lei net – vor fi în Argeș, Timiș și Cluj. În același timp, în Harghita, salariul mediu net va fi de numai 1.300 de lei. va persista, de asemenea, problema forței de muncă. Timișoara, Clujul și Bucureștiul se confruntă deja cu un deficit la acest capitol, dar majoritatea oamenilor din regiunile sărace nu sunt dispuși să se mute într-un județ mai dinamic. Specialiștii spun că România este o țară de proprietari, în care foarte puțini sunt gata să-și părăsească locuințele pentru a munci la câteva sute de kilometri distanță. Dacă totuși o fac, preferă să plece în străinătate, unde câștigă substanțial mai mult.
Începând de marţi, 24 februarie, fostul fotbalist al lui Poli Timişoara Ovidiu Cuc este noul…
Mijlocașul Damian Daniel Isac (25 ani) s-a alăturat Politehnicii, chiar în săptămâna în care se…
Pe terenul actualei parcări a Consiliului Județean Timiș, din centrul Timișoarei, se va ridica o…
Consiliul Județean Timiș a aprobat ”rotirea” unor importante fonduri aflate la dispoziția instituției prin intermediul…
Propunerea lansată de Alfred Simonis, de a prelua de la Primăria Timișoara patru obiective din…
Asociația Poli, împreună cu mai multe organizații de protecție a animalelor, organizează un Super-Târg de…