Categories: Ziaristu' de terasă

Intra Poli in zodia lui Piti Talent?

Pe fondul unei situații financiare mai mult decât precare, Poli Timișoara a terminat sezonul regulat cu două rezultate bune, un egal la Iași și victorie cu Petrolul pe teren propriu. Dacă rezultatele au fost bune, nu același lucru se poate spune despre joc, iar asta trebuie să dea de gândit în perspectiva meciurilor din play-out. Coincidență mare, pe fondul situației financiare aproape dezastruoase, au apărut și „investitorii” la club, aduși, se pare, de managerul Daniel Stanciu. Un lucru care a produs o oarecare efervescență la club. De fapt, așa-zișii investitori ar vrea să cumpere clubul, după ce au încercat același lucru la Brașov și Rapid, dar fără succes. Nu știu cât de serioși sunt străinii din această combinație, dar românul este un personaj mai mult decât dubios.

Or, înainte ca primarul Nicolae Robu să-l primească pe numitul Moise Olariu, putea afla câteva lucruri despre el de pe Internet. Și afla că este un fel de „produs” al „Casei de nășit” Reghecampf – Anamaria Prodan. Alături, de exemplu, de manelistul Piți Talent, care a oripilat suflarea stelistă, după ce nașul „Reghe” i-a dat echipament oficial al clubului și l-a dus prin vestiare. Din presa tabloidă unde de obicei plătești ca să-ți faci reclamă, aflăm că acest Olariu, zis și „Boxi”, e nelipsit de la chefurile maneliste ale cuplului care a devenit cancerul fotbalului românesc după ce frații Becali au intrat la pârnaie.

Și tot de pe „Goagăl” poți afla că același „Boxi” a fost prins, în 2004, de FBI ca făcând parte dintr-o grupare care jefuia cu carduri clonate cazinouri și bancomate în Las Vegas. De fapt, acolo s-a și întâlnit cu Anamaria Prodan, pe când aceasta nu era mare impresară, nici „doamna Reghe” și nici măcar nu se știe cu ce se ocupa. Boxi a făcut patru ani de pușcărie și a fost expulzat din Statele Unite, unde are, se pare, interdicție. Și având consilier de securitate, care a frecventat lumea underground a Timișoarei, Robu putea afla că „Boxi” a frecventat lumea interlopă a orașului înainte de a-și începe „cariera” internațională. În schimb, același Internet nu dă nicio refrerință despre „omul de afaceri” Moise Olariu sau despre firmele pe care cică le-ar deține în Germania.

Una peste alta, „investitorul” providențial pare o „săgeată” a familiei Reghecampf, care vrea se pare să treacă la un nivel superior. După ce a traficat jucători, meciuri, acum vrea și cluburi, punând ochii chiar pe Poli, care ar putea să ajungă un fel satelit al Stelei și „jucărie” a celor două pușlamale. Și unde să vină, eventual, și Piți Talent să dea ordine… Cert este că „Boxi” deja pune antrenori la Poli, aduce oameni și vorbește ca un viitor patron. De fapt, când aceiași „investitori” au încercat să ia Brașovul, în ziare se scria că Anamaria Prodan își dorește echipa de sub Tâmpa. Fiindcă timișorenilor nu le plac mahalagioaicele, acum se pare că s-a evitat să vină ea în față. Și mai curios, despre aceeași familie „Reghe” s-a vorbit și în mai anul trecut că vrea să preia Poli Timișoara. Poate mă înșel (și aș fi bucuros dacă m-aș înșela) și chiar avem de-a face cu investitori serioși. Dar când te arzi c-un Zambon, trebuie să sufli în… „Boxi”.

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

3 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

5 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

9 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

9 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

10 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

10 ore ago