Categories: Administratie

La concurenta cu Ponta! Un edil din Timis, nominalizat la premiul „Politicianul anului”

Un primar din județul Timiș se află printre nominalizații la premiul „Politicianul anului”, de la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială. Edilul se va „lupta” pentru titlul cu nume grele din politica Românească, precum Victor Ponta sau Rovana Plumb.

Primarul comunei Dumbrăvița, Victor Malac, este unul dintre cei care ar putea să câștige titlul de „Politicianul anului” oferit de Colegiul Național al Asistenților Social. Edilul a fost ales pentru competiție după ce a realizat „Centrul de zi pentru îngrijirea copiilor” din Dumbrăvița. Acesta dispune de spații educaționale pentru 216 copii, dintre care 24 cu dizabilități, care provin din familii cu probleme sociale. Obiectivul principal al centrului este asigurarea educaţiei necesare şi a siguranţei copiilor care provin din medii defavorizate de pe raza comunei Dumbrăviţa şi din localităţile vecine. „Am rămas şi eu surprins de această nominalizare, nu m-a anunţat nimeni de ea. Evident că mă onorează, ţinând cont de faptul că mă aflu în această ipostază alături de un fost prim-ministru, de miniştri sau primari de municipii importante din România. Eu mă bucur mai mult pentru faptul că am reuşit să ducem acest proiect al centrului de zi la bun sfârşit şi că peste 200 de copii au parte de o îngrijire corespunzătoare. Asta e tot ce contează”, a spus Victor Malac. Rdilul din Timiș se află în compania unor nume precum Victor Ponta sau Rovana Plumb. În ceea ce privește numărul de voturi, Malac este înainte Rovanei Plumb. Acesta are 75 de voturi, în timp ce deputatul PSD are doar 53. Fostul premier a primit 1.538 de voturi. Cele mai multe voturi le are un senator PSD din Botoșani, Doina Federovici, pentru care au optat 7.957 de persoane. Perioada de vot online se încheie astăzi, 22 februarie, iar până pe 6 martie se va ține și etapa de jurizare, urmând să fie anunțați câștigătorii.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

5 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

5 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

7 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

7 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

11 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

11 ore ago