Categories: Partide

Senatul se implica in razboiul lui Dan Voiculescu cu statul roman

Premierul Dacian Cioloș e obligat să vină miercuri să dea socoteală senatorilor în speța trustului media al lui Dan Voiculescu. La propunerea președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, senatorii au votat o rezoluție privind chemarea lui Cioloș în fața aleșilor.

Presiunile la adresa instituțiilor statului român cunosc o nouă dimenisune. Se știe, abia după mai bine de un an și jumătate, ANAF s-a pus să aplice o sentință în cazul devalizării Institului ICA de către Dan Voiculescu și acoliții săi. Astfel, televiziunile patronate de acesta din pușcărie au fost somate să evacueze în cinci zile clădirea în care stau. Sub pretextul apărării dreptului la exprimare, a izbucnit un adevărat delir în televiziunile fostului turnător la Securitate. Atât președintele Klaus Iohannis, cât și premierul Dacian Cioloș au fost somați să intervină peste o instituție a statului (ANAF), dar și împotriva unei decizii a Justiției. Marți dimineața, isteria s-a mutat în Senat, acolo unde aleși din toate partidele, pușcăriabili sau nu, au sărit în apărarea „dreptului la liberă exprimare”. La propunerea președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, s-a votat o rezoluție prin care Dacian Cioloș este chemat în fața senatorilor ca să dea explicații în cazul Antenelor. Au votat în favoarea acestei propuneri 70 de senatori, înregistrându-se doar două voturi „împotrivă” și trei abțineri. Potrivit legii, Cioloș e obligat acum să apară în fața Senatului.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Autodetonare. Când Alin Popoviciu admite irelevanţa PNL Timiş

“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău şi anume să candidăm singuri în 2028”.…

2 ore ago

Arta imersivă revine în Iulius Town: MINA deschide pe 3 aprilie un spațiu permanent dedicat experiențelor cultural digitale

Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…

3 ore ago

Astăzi are loc echinocțiul de primăvară, ziua este egală cu noaptea

Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 20 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

14 ore ago

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” (USVT) contribuie la monitorizarea poluării aerului în regiunea transfrontalieră Banat prin achiziția de echipamente moderne

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din România implementează proiectului transfrontalier RORS00090 AirMON, o…

16 ore ago