50.000 lei pentru o seara folclorica: cadou de 8 martie de la primarie la Casa Studentilor

11.000 de euro pentru un spectacol, într-o singură seară! Nu vă imaginați că este vorba despre ceva ieșit din comun sau despre un artist pe care îl vedeți foarte rar pe scenele din Timișoara. Atât va plăti Primăria Timișoara pentru reprezentația de 8 martie oferită timișorencelor la Casa de Cultură a Studenților!

Consilierii locali au votat, în prima zi a lunii martie, agenda culturală a Primăriei Timișoara. Aceasta însumează peste 12,3 milioane de lei pentru festivaluri și manifestări culturale organizate pe tot parcursul anului. Cei mai mulți bani, adică 1 milion de lei, merg către proiectul „Timișoara – 300 de ani de lumină”. Vor primi bani Revolution Festival, aflat la ediția a doua – 900.000 lei sau JazzTM – 650.000 lei. 700.000 de lei vor fi alocați pentru manifestările organizate în luna decembrie, inclusiv Ziua Națională, Târgul de Crăciun și Revelionul, iar 640.000 de lei vor reveni Festivalului European al Spectacolului și Festivalului Dramaturgiei Românești. Există însă și evenimente punctuale, de care n-a auzit decât foarte puțină lume, dar pentru care se plătesc bani frumoși.

Să luăm, de exemplu, spectacolul care va avea loc pe 8 martie, în sala Casei de Cultură a Studenților din Timișoara. Acesta va fi susținut de Ansamblul „Timișul” și invitații săi, Stana Stepanescu, Georgiana Vița, Andreea Aleușan, Dumitru Stoicănescu, Carmen Popovici Dumbravă și Petrică Moise. Conducerea muzicală este semnate de Nicolae Baniciu, iar coregrafia, de Toma Frențescu. Totul, în organizarea Casei de Cultură. Intrarea pentru public este liberă. Nu la fel de… liber este însă bugetul local! Concertul costă nu mai puțin de 50.000 lei, sumă cuprinsă în agenda culturală! Spre comparație, Festivalului de Blues inclus în aceeași agendă îi sunt alocați 40.000 lei… Ansamblul „Timișul” mai primește, tot de la bugetul local, câte 10.000 lei pentru prestația de la Timfloralis și cea de la Târgul de Paște.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

9 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

11 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

12 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

13 ore ago

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

14 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

14 ore ago