Regele Mihai a fost diagnosticat cu leucemie în stadiu foarte avansat și supus unei intervenții chirurgicale la Londra în cursul zilei de miercuri, a declarat, pentru Realitatea TV, avocatul Casei Regale, Andrew Popper. În urma acestei triste vești, Consiliul Regal s-a întrunit în a cincea sa sesiune, în zilele de 1 și 2 martie, în Elveția.
La finele acestuia s-a luat decizia ca Principesa Margareta să-l înlocuiască pe Mihai I în fruntea Casei Regale. Cu aceași ocazie a fost dat publicității un mesaj din partea Regelui Mihai. „În ultimele săptămâni, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situație vine în anul în care Familia și Țara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea dinastiei și a Statului Român modern. Sunt sigur că fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înțelepciunea și forța de a mă reprezenta și de a duce la îndeplinire toate acțiunile mele publice. Am cerut Consiliului Regal să-și continue menirea și să prezinte sfatul său Custodelui Coroanei”, a transmis Regele Mihai I.
Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest. care va completa…
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…
Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…