Categories: Primăria Timişoara

Cand termina de numarat parcelele, Primaria Timisoara va da terenuri de casa pentru tineri

Tinerii de până în 35 de ani din Timișoara ar putea primi terenuri gratuite pentru a-și construi case. Nu se știe însă când, pentru că municipalitatea nu are încă un inventar al parcelelor care ar putea fi folosite în acest scop. Ultimele cereri au fost primite la PMT în 2010.

Tinerii cu vârste între 18 și 35 de ani pot primi, gratuit, de la stat, teren pentru construcția unei case. Teoretic, e simplu. Practic însă, legea aflată în vigoare din 2003, care permite fiecărei primării să concesioneze terenuri celor care vor să-și construiască o primă casă, e imposibil de pus în aplicare la Timișoara. Primăria nu a făcut încă inventarul și nu știe care terenuri sunt disponibile și care nu. „Am cerut inventarierea tuturor terenurilor pe care le-am putea da tinerilor. Ar urma să le dăm gratuit. Este în pregătire lucrul acesta, nu e gata inventarul, dar de îndată ce va fi gata, vom vedea câte parcele scoatem la bătaie pentru așa ceva. Noi prețuim foarte mult tinerii, vrem inclusiv să le oferim celor care au posibilitatea să-și construiască cu forțe proprii o casă”, explică primarul Nicolae Robu. Conform legii, tinerii pot primi, de la primării, terenuri de casă cu suprafețe cuprinse de până la 400 metri pătrați, în orașe, dar acestea pot ajunge și la 1.000 mp, în comune. Tinerii pot beneficia doar o singură dată de acest drept, iar consiliile locale pot impune criterii suplimentare. Conform legii, lucrările d construcție trebuie să înceapă în termen de un an de când a fost atribuit terenul. Sunt însă și primării care au dat terenuri: de exemplu, în jurul Timișoarei, s-a întâmplat acest lucru la Săcălaz, Sînandrei sau Giarmata.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

35 de minute ago

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

59 de minute ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

2 ore ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

24 de ore ago