Dacă e început de mai, la Timișoara trebuie să fie expoziție chinologică! De fapt, vor fi trei, la care sunt așteptați cei mai frumoși câini. Proprietarii de patrupede cu pedigri sunt așteptați încă să le înscrie în competiție.
Asociaţia Chinologică Română – Timiş aşteaptă, până pe 25 aprilie, înscrieri pentru cea mai mare expoziție canină care va avea loc în acest an în Timișoara. Aceasta este programată în 7 şi 8 mai, la Arena Aqua Sport, unde vor avea loc, de fapt, trei expoziţii de frumuseţe. În prima zi, de la ora 9, are loc un concurs în cadrul căreia se acordă titluri CAC, iar de la ora 14 are loc o expoziţie cu titluri CACIB. În cea de-a doua zi, de la ora 10, are loc o nouă expoziţie în cadrul cărora se acordă titluri CACIB, la care sunt așteptați să participe cei care vor un titlu de campion național pentru câinele lor. Arbitrii vin din Israel, Croaţia, Italia, Danemarca, Cipru şi România. Cei care vor să-şi înscrie câinii la aceste expoziţii pot s-o facă până în 25 aprilie, la sediul Asociaţiei Chinologice Române, pe strada V. Oniţiu, numărul 19. Informaţii suplimentare se pot obţine la tel./fax: 0256-496940, tel. 0356-458335 sau aici, secțiunea Expo. Mai trebuie spus că în cele două zile ale expoziției va avea loc și un târg de adopții canine.
Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…
Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…
Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…
Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…
În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…
Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…