PSD: Dupa patru ani de tromboane, Cojocari ar trebui dat afara! Robu: Nu am inca temei legal s-o fac

PSD Timiș îi cere, din nou, primarului Nicolae Robu să pună capăt „cârdășiei” cu secretarul Ioan Cojocari și să-l suspende. Ar fi prima promisiune din campanie îndeplinită, susțin social-democrații! Robu afirmă că încă nu are temei legal să-l dea afară pe „nea Jean”, trimis în judecată, săptămâna trecută, în dosarul finanțării lui Poli.

Personaj dubios, cultivat cu nonșalanță de actuala administrație. Asta spune PSD Timiș despre secretarul PMT, Ioan Cojocari. „Considerăm că după patru ani de tromboane şi fofilări, Nicolae Robu are în sfârşit temei legal prin care să-l suspende (…) Faptul că eternul secretar este trimis în judecată de procurorii DNA reprezintă un motiv suficient pentru suspendare. Este primul pas concret pe care Nicolae Robu l-ar putea face ca să demonstreze că nu a minţit în privinţa lui Cojocari şi că nu tolerează persoanele certate cu legea (…) O atitudine contrară a primarului Nicolae Robu faţă de «nea Jean» ar arăta nu doar că a minţit, ci că între cei doi există o relaţie care transcende litera legii şi sfera profesională. Ne întrebăm cum poate Nicolae Robu să lase pe mâna lui Cojocari organizarea alegerilor în municipiul Timişoara, atâta timp cât acesta este trimis în judecată pentru fapte de corupţie? Cârdăşiile de genul Robu-Cojocari au vulnerabilizat instituţii care ar trebui să fie un exemplu de moralitate şi conduită profesională”, se precizează într-un comunicat al grupului de consilieri PSD.

Replica lui Robu a venit imediat, în același ton de precampanie electorală, tot mai des folosit în ultimele zile. „PSD nu știe ce înseamnă stat de drept, nu știe ce înseamnă să respecți legea. Eu respect legea în tot ce fac. Nu sunt aici pe propria moșie și nu pot avea mentalitate de PSD-ist, să dau oameni afară după cum mă taie capul. Nu pot să-l suspend pe Ioan Cojocari în momentul de față, nu am niciun temei legal. Mai sunt niște condiții care trebuie îndeplinite pentru suspendare. Când acestea vor fi îndeplinite, evident îl voi suspenda. Bazaconia asta, cu promisiunea mea că-l voi îndepărta pe Cojocari, văd că se tot vântură, pentru că n-au ce să vorbească”, a spus, pentru deBanat.ro, primarul.

În aprilie 2015, aceiași consilieri PSD îi cereau lui Robu să-l demită pe Cojocari. „Grupul PSD va propune celorlalţi consilieri municipali să nu mai votăm niciun proiect însoţit de aviz de legalitate semnat de Ioan Cojocari. Potrivit instanţei de judecată, Ioan Cojocari se face în mare măsură vinovat pentru finanţarea ilegală cu 31,6 milioane de lei a echipei de fotbal”, susținea, atunci, Alfred Simonis. În iunie 2015, imediat după ce a câștigat alegerile, Nicolae Robu nu știa dacă va putea lucra cu Ioan Cojocari. „Nu am lucrat până acum cu el, dar dacă tot ce ştiu despre Cojocari se confirmă, eu nu voi putea lucra cu el”, spunea liberalul. Două luni mai târziu, declarațiile se nuanțaseră. „Am spus că nu lucrez cu oameni care nu au respect faţă de cetăţeni, corectitudine, cinste, eficienţă şi competenţă. Nu am spus niciodată că îl voi da afară pe Cojocari din primărie”, afirma Robu. Din toamna lui 2012, prin schimbarea de organigramă, atribuțiile lui „nea Jean” au fost mult reduse. Ioan Cojocari este secretarul Primăriei Timișoara din 1992 și trebuie să iasă la pensie în acest an. El a fost trimis în judecată de DNA săptămâna trecută și, după ce actele vor ajunge la Serviciul de Resurse Umane al PMT, în termen de 15 zile, va trebui suspendat din funcție.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Prea bătrâni pentru Poliţia Naţională, prea tineri pentru Poliţia Locală?

Imediat după victoria de etapă în cazul pensiilor speciale ale magistraţilor, premierul Ilie Bolojan a…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 2 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 01.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…

14 ore ago

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

21 de ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

21 de ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

21 de ore ago