Categories: Primăria Timişoara

Statuile din Cetate, imbracate in plastic! Neintelegeri intre primarie si Romprest / FOTO

Situație incredibilă, joi dimineață, în centrul istoric! Mai multe statui au fost pur și simplu învelite în plastic, iar unele au fost îngrădite, de reprezentanții uneia dintre firmele subcontractate de Romprest! Totul, susțin aceștia, pentru că lucrarea de reabilitare din Cetate nu a fost recepționată. Primarul Nicolae Robu spune că e inadmisibil. UPDATE: Statuile au fost dezvelite după câteva zeci de minute!

Joi dimineață, timișorenii care au trecut prin centrul istoric au constatat cu uimire că statuile „Marea piramidă”, „Coajă de om”, „Ansamblu de coloane” și „De-a telefonul” sunt… învelite în folie de plastic, fixată cu bandă autoadezivă! Unele dintre ele aveau în jur și garduri protectoare. În Piața Libertății, în zona în care se afla „De-a telefonul”, agenții Poliției Locale discutau aprins cu omul care a supravegheat învelirea „băiețelului”. „Cineva de la Direcția de Cultură trebuie să semneze niște documente, ca să le preia primăria. Nu le semnează și noi acum trebuie să protejăm statuile. Noi le-am montat și acum le acoperim. Primăria nu a fost înștiințată despre faptul că le acoperim, primăria trebuie să semneze. Pentru statui încă nu este, băncile sunt plătite și tot restul…”, a spus, pentru deBanat.ro, Zoltan Zsadanyi. Acesta reprezintă firma Roc Construct, care a fost subcontractată de Romprest. „Noi am primit dispoziție să le îngrădim de la firma care a avut lucrarea. De acolo am primit dispoziția să le învelim, de la Romprest, societate cu care noi am avut contract. Învelim toate statuile, băiețelul, coloanele de pe Savoya sunt învelite deja, la fel ca și «Coaja de om» și «Marea piramidă». Pe «Eva» și pe «Supermam» le lăsăm, trebuie să vină artistul plastic, să le învelească el. Le vom și îngrădi”, a mai afirmat Zsadanyi.

Primarul Nicolae Robu spune că nici nu pune problema ca statuile să rămână acoperite. „Este inadmisibil. Nu poate oricine să facă ce vrea în Timișoara. Noi am făcut plățile către Romprest. Firma vrea ca primăria să-i deblocheze garanția de participare. Acest lucru nu poate fi făcut înainte de a fi semnată recepția, iar directorul Direcției de Cultură, Sorin Predescu, nu este în țară în acest moment. Cei de la firma care au învelit statuile vor fi amendați, iar statuile vor fi dezvelite”, a spus, pentru deBanat.ro, edilul. În centrul istoric au fost amplasate șase statui, „Marea piramidă” și „Coajă de om”, de Mircea Roman, „Supermam” și „Eva”, de Virgil Scripcariu; „Ansamblu de coloane”, autor Ion Nicodim, și „De-a telefonul”, de Bogdan Rață. Cea de-a șaptea, „Totem”, de Mircea Roman, amplasată în fața Palatului Baroc din Piața Unirii, încă nu este finalizată. Primăria a plătit pentru acestea 523.010,55 lei, fără TVA. Proiectul de reabilitarea a centrului istoric a vizat transformarea a zece străzi în pietonale – Sergent Constantin Mușat, Vasile Alecsandri, Lucian Blaga, Florimund Mercy, Francesco Griselini, Fără Nume, Radu Negru, Eugeniu de Savoya, General Praporgescu și Enrico Carusso – dar și modernizarea piețelor Sf. Gheorghe, Libertății, Unirii și Țarcului. Acesta a costat 65,5 milioane de lei, din care 42 de milioane de la Uniunea Europeană.

UPDATE: Statuile au fost dezvelite după câteva zeci de minute, iar polițiștii locali i-au amendat pe cei care au pus foliile de plastic pe ele cu suma de 1.500 lei, pentru nerespectarea prevederilor HCL 371/2007, care se referă la amplasarea, montarea şi ocuparea domeniului public cu construcţii improvizate fără aprobare şi fără plata taxei zilnice pentru
ocuparea temporară a locurilor publice.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Lucrările pe tronsonul Margina – Holdea din autostrada A1 au ajuns la jumătate din total/Foto

Anul 2025 se va încheia cu aproximativ jumătate din lucrările de pe tronsonul lipsă, Margina…

13 minute ago

Corul Avocaților din Baroul Timiș se reuneşte pentru tradiționalul concert caritabil de Crăciun, ajuns la noua ediţie

Sâmbătă, 20 decembrie 2025, de la ora 18.00, Sala Senatului UPT va găzdui concertul tradițional…

32 de minute ago

UVT își propune să fie un actor activ al transformării digitale și a aplicării inteligenței artificiale în procesul educațional

La Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), tehnologia este asumată ca prioritate strategică. UVT își propune să…

41 de minute ago

Aquatim încheie un nou an cu rezultate excelente

Societatea Aquatm, operatorul regional de apă și canal, a avut și în 2025 un an…

46 de minute ago

Tradiționalul concert de colinde de la Sânnicolau Mare va avea loc sâmbătă, la Biserica Catolică

Sâmbătă, 20 decembrie, la Sânnicolau Mare va avea loc un eveniment de suflet pentru cel…

O oră ago

Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, reacţii dure la adresa PSD şi PNL după “salvarea” lui Culiţă Chiş

Proiectul privind desfiinţarea Direcției Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar (PLMSTF) a…

2 ore ago