Categories: Politicieni

Candidatul UNPR la Consiliul Judetean Timis, Titu Bojin: Eu nu promit. Eu sunt omul faptelor: am facut si o sa mai fac o multime de lucruri bune pentru timisenii mei! (P)

Președintele Consiliului Județean Timiș (CJT), Titu Bojin, va candida pentru un nou mandat în fruntea acestei instituții. De această dată el va intra în competiție din partea UNPR, după ce s-a despărțit de PSD. Bojin e convins că UNPR are cea mai bună și experimentată echipă de pe lista CJT.

Domnule președinte, poate e un subiect mai sensibil pentru dumneavoastră, dar lumea cu siguranță dorește să afle de ce v-ați despărțit de PSD, partid pe care l-ați slujit de la înființare și candidați din partea UNPR

Nu aș vrea să insist pe acest subiect, dar voi face un scurt rezumat. Nu eu am plecat din PSD, ci am fost forțat să plec. Acesta este adevărul. Am fost ținut până în ultima clipă sugerându-mi-se că voi fi candidatul partidului la președinția Consiliului Județean. E adevărat, n-am avut o promisiune fermă în acest sens, dar mi s-a tot sugerat. În final însă urma să nu mai fiu pus nici măcar pe lista de la CJT, cu toate că se vorbea că voi primi poziția a doua. Eu nu port însă ranchiună nimănui, așa au crezut foștii mei colegi că trebuie să facă, așa au făcut. Au vrut să scape de mine și le-am făcut pe plac. Eu pot să mă uit în ochii oricui, nu știu însă dacă alții vor putea face acest lucru. Și cu asta cred că am lămurit această chestiune.

De ce candidați pe lista Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR)?

Aici e mai simplu să vă dau un răspuns. Nu ascund faptul că puteam să aleg și alte partide, chiar mai mari. Am ales însă UNPR fiindcă e un partid social-democrat, iar eu am fost un om de stânga întreaga viață. Nu pot acum să merg la un partid cu o altă doctrină. În al doilea rând, aici, în UNPR, am regăsit foști colegi din PSD, oameni de toată isprava. Mă refer la domnul Ion Răducan, fost prefect PSD, sau la domnul Viorel Matei, fost senator PSD. Cu mine au venit în UNPR Nicolae Oprea și vicepreședintele CJT Florin Zanfir. Fără falsă modestie, vă spun că avem cea mai bună echipă pe lista pentru Consiliul Județean. Și nu pentru că am fi niște politicieni extraordinari, dar cu toții suntem oameni care cunosc problemele județului, cunosc toate localitățile, cunosc oamenii. Cu toții avem experiență în administrație și știm cum se pot rezolva lucrurile. Eu nu spun că tinerii nu sunt buni în administrație, dar aici e nevoie de experiență. Nu ai cum să cunoști problemele oamenilor din Drăgșinești de exemplu, stând într-o cafenea din Timișoara și n-ai habar nici măcar unde e Drăgșineștiul pe hartă. Așa nu se poate face administrație.

Nu mă retrag când vor alții, mă retrag când vreau eu, când vor cetățenii Timișului, cei care m-au ales

De ce vă doriți un nou mandat în fruntea Consiliului Județean?

Știu că mulți politicieni la această întrebare răspund că vor să termine proiectele pe care le-au demarat. Eu nu o să vă spun asta. În primul rând, mi-ar fi mult mai ușor să stau deoparte, să-mi văd de ale mele, așa cum mă roagă și cei din familie. Dar vă spun cu mâna pe inimă că foarte mulți oameni cu care mă întâlnesc mă îndeamnă să candidez din nou. Nu doar mă îndeamnă, ci chiar mă roagă și angajații CJT, dar și oamenii cu care mă întâlnesc. Și credeți-mă, zilnic în toți cei patru ani de când sunt președintele Consiliului Județean Timiș m-am întâlnit cu foarte mulți oameni, cum de fapt și astăzi mă întâlnesc cu foarte multă lume. Pe de altă parte, aș da dovadă de fățărnicie dacă aș spune că doar acest lucru m-a îndemnat să intru în competiție. Eu sunt un luptător, nu sunt un laș. Și de aceea mă voi lupta să câștig din nou președinția Consiliului Județean. Nu mă retrag când vor alții, mă retrag când vreau eu, când vor cetățenii Timișului, cei care m-au ales.

Ca orice candidat, aveți un program, un set de promisiuni. Pe scurt, care sunt acelea?

În primul rând, n-o să promit niciodată metrouri sau șosele suspendate. Văd că un contracandidat, care e deputat la al doilea mandat, promite că banii timișenilor vor rămâne în Timiș. Foarte frumos, dar această chestiune se poate face în Parlament, nu din fotoliul de președinte al CJT. De ce n-a făcut-o în opt ani? Revenind la întrebare, eu nu promit. Eu sunt omul faptelor. Eu am făcut și o să mai fac multe lucruri bune pentru cetățenii Timișului.

În primul rând, așa cum a fost și până acum, la mine vor găsi o ușă deschisă toți primarii, indiferent de culoarea lor politică. Și nu doar primarii, ci toți timișenii. Evident că nu o să pot să le rezolv toate problemele, dar îi pot ajuta măcar cu o vorbă bună. Pentru mine omenia a fost dintotdeauna cel mai important lucru, după care m-am și ghidat în viață. Eu nu pot să spun oamenilor „nu”, așa sunt eu. Iar dacă și promit un lucru, atunci chiar îl fac. Ar mai fi o chestiune. Din păcate legea s-a schimbat și președinții de consilii județene nu se mai votează în mod direct. Credeți-mă că pe vot uninominal nu aveam nicio problemă acum.

Totuși, câteva proiecte pe care le aveți în vedere…

Pot să vă spun că, dacă în primul mandat am insistat foarte mult pe probleme de infrastructură, drumuri județene, canalizare, alimentare cu apă, vreau ca în următorul mandat să mă ocup mai mult de sănătate. Dar în perioada imediat următoare o să fac publice toate proiectele.

Se spune că la CJT au fost proiecte mai mici, realizări așijderea.

Da, eu nu mi-am pus panouri în tot județul cu tot ce am făcut. Dar oamenii din județ știu ce a făcut Bojin. Printre altele, apă și canal în 100 de localități, drumuri județene, etc. Nu le-a făcut singur Titu Bojin, ci cu echipa de la Consiliul Județean. Repet, cu echipa de la Consiliul Județean, nu cu partidele, fie vorba de PNL, PSD sau altele. Importanți sunt oamenii, nu partidele… Dar o să revin cu aceste fapte, cu „Harta lui Bojin”, în zilele imediat următoare.

Share
Published by
Ioana Toma

Recent Posts

Politehnica a învins o prim-divizionară în cantonamentul din Antalya

Poli se află în Antalya, unde în perioada 3-14 februarie susține o perioadă de pregărire…

6 ore ago

Trei morți în urma unui tragic accident pe DN6, în Banat

Duminică neagră pe șoselele din Banat! După tragicul accident din urmă cu două săptămâni când…

6 ore ago

Baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu va fi finalizată de două firme din Moldova

Un parteneriat de două firme din Botoșani, respectiv Suceava, au câștigat contractual pentru finalizarea lucrărilor…

10 ore ago

Lucrările de construcție la noul Centru de Mari Arși Timișoara au fost finalizate/VIDEO

Lucrările de ridicare a noului Centru de Mari Arși de la Timișoara au fost finalizate.…

11 ore ago

Cuplaj „nefericit”! Doar remiză pentru handbaliști, înfrângere pentru baschetbaliști

Nu a fost ziua SCM. Echipa de handbal avea nevoie de o victorie pentru a…

12 ore ago

Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu…

13 ore ago